Muzeul Memorial Bogdan Petriceicu Hașdeu, cunoscut și ca „Castelul Magului”, a devenit centrul unui scandal după ce doi creatori de conținut de pe TikTok au primit acces în clădire pe timp de noapte pentru a realiza un live, încercând să invoce spiritele savantului Bogdan Petriceicu Hasdeu și ale fiicei sale, Iulia Hasdeu.
În timpul transmisiunii, unul dintre tineri a atins clapele unui pian vechi, punând în pericol obiecte de patrimoniu de valoare inestimabilă, scrie Observatorul Prahovean.
Imaginile difuzate pe TikTok au arătat telefoane așezate și aparatură pentru „detectarea fenomenelor paranormale”, transformând muzeul într-un spectacol pentru urmăritori.
Incidentul a scos la iveală grave probleme de comunicare și organizare la nivel administrativ: muzeograful care a permis accesul susține că a fost indus în eroare, iar Primăria Câmpina declară că nu a emis niciun aviz oficial.
Dragoș Stanciu, muzeograful implicat, afirmă că se desfășoară o anchetă internă pentru clarificarea situației.
Fosta directoare a muzeului, Aura Dobre, a spus că a fost „dureros să vadă senzaționalul ieftin” pătrunzând în spațiul protejat al castelului. Viceprimarul Livia Rodica Lupu a subliniat că instituția doar a înaintat documentele primite către muzeu și nu a aprobat filmarea.
De asemenea, Poliția Prahova poate interveni doar după o sesizare oficială din partea Primăriei, ceea ce complică demersul legal împotriva celor doi creatori de conținut.
Muzeul, inaugurat pe 8 august 1995, este dedicat spiritismului și servește ca memorial pentru Iulia Hasdeu, fiica genială a lui Bogdan Petriceicu Hașdeu, care a murit la 18 ani. Construcția, ridicată între 1894 și 1896 după planurile arhitectului Thoma Dobrescu, a fost inspirată de mesajele pe care Hașdeu susținea că le-ar fi primit prin spiritism de la fiica sa decedată.
Monumentul are o arhitectură medievală, cu simbolistică ocultă și elemente ecumenice. Intrarea este păzită de sfincși și inscripții cu semnificații profunde, iar vitraliile și oglinzile interioare reflectă simboluri universale.
Castelul a fost afectat de cele două războaie mondiale și de cutremurul din 1977. Restaurarea a continuat până în 2022, cu finanțare europeană, și a transformat monumentul într-un muzeu vizitat de pasionați de istorie, literatură și mister. Colecțiile includ portrete, manuscrise, mobilier vechi și documente originale ale familiei Hașdeu.
@mihaella41123 activitate paranormala la castelul Iuliei Hașdeu 👻 @Paranormal Activity IRL ♬ sunet original – Miha♡Ella👻