Scandalul „Spaga PSD pentru Antena 3” ia amploare. Tutuianu vine cu noi completari: „Ce am declarat este corect”

politica

Senatorul PSD Adrian Tutuianu a dat publicitatii, joi, un comunicat de presa in care ia pozitie fata de noile inregistrari difuzate de Romania TV. „Inregistrarile au fost livrate televiziunii de catre oameni din partid, adevaratii securisti”, afirma Tutuianu. El confirma ca Antena 3 a primit doua milioane de euro de la gruparea Dragnea pentru a bloca accesul pe post al pucistilor.

Iata comunicatul:

„Constat ca sunt, din nou, tinta unor inregistrari denigratoare, in continuarea celor aparute, deja, in spatiul public, motiv pentru care sunt obligat sa fac urmatoarele precizari:

  1. Toate discutiile au avut loc in cadrul organizat al unor intalniri de partid, la care au participat primari, viceprimari, presedinti de organizatii locale, consilieri judeteni si locali. Aceste intalniri au loc periodic si au fost justificate, in plus, de contextul in care, la Comitetul Executiv National a fost dezbatuta Declaratia privind starea Partidului Social Democrat, document pe care, impreuna cu alti lideri, l-am semnat.
  2. Fragmentele aparute au fost intentionat scoase din context, fiind evidentiate doar acele pasaje menite sa genereze conflicte cu lideri ai partidului si, mai nou, cu trustul Antena 3.
  3. Actiunea de inregistrare a fost un act premeditat, orchestrat de persoane cu trecut securistic din cadrul organizatiei judetene, sub directa coordonare a unor membri din structura centrala a partidului. Inregistrarile au fost livrate televiziunii de catre oameni din partid.
  4. S-a spus despre mine ca as avea legaturi cu serviciile de informatii. Eu consider ca mi-am facut doar datoria, inclusiv la conducerea Comisiei pentru controlul activitatii SRI. Dar, dupa modelul „hotul striga hotii”, adevaratii securisti folosesc astfel de metode, nu doar pentru a ma denigra sau a ma pune intr-o lumina nefavorabila, ci si pentru a-i radicaliza pe colegi impotriva mea si pentru a determina, in final, o eventuala sanctiune.
  5. Ar fi fost de asteptat ca liderii centrali ai partidului sa condamne imediat aceste practici securistice si nu sa le foloseasca pentru rafuieli personale, girandu-le.
  6. Discutii similare au loc in toate organizatiile judetene si tin de firescul unor dezbateri mai mult sau mai putin aprinse. Insa, nu am vazut ca vreun alt lider sa devina tinta unei campanii denigratoare atat de josnice.
  7. Constat ca sunt o tinta predilecta de la momentul semnarii Declaratiei sus mentionate. Campania derulata impotriva mea are scopul de a ma decredibiliza, cu riscul asumat de a destructuraOrganizatia Judeteana Dambovita, de a crea disensiuni intre diferiti lideri ai partidului si, nu in ultimul rand, de a acoperi alte subiecte vulnerabile, aflate pe agenda publica.
  8. Raman un om demn si imi mentin opiniile cu privire la situatia din partid. Pe fond, tot ce am declarat este corect. Daca mi se va solicita in cadrul partidului, voi aduce si alte precizari pentru fiecare dintre subiectele atinse.
  9. Contrar asteptarilor celor care au instrumentat aceasta campanie impotriva mea, Organizatia PSD Dambovita ramane unita, puternica si determinata sa se mentina in topul celor mai performante din tara”, arata Tutuianu in comunicatul de presa.

Romania TV a difuzat, joi seara, noi inregistrari in care vicepresedintele PSD, Adrian Tutuianu, lanseaza acuzatii grave.

Potricit inregistrarilor, Tutuianu le-a spus unor lideri PSD din Dambovita ca tabara Dragnea a platit doua milioane de euro la Antena 3 pentru ca anumiti lideri ai partidului sa nu mai fie primiti in emisiuni.

”La Antena 3 n-am mai putut sa iesim ca s-au platit 2 milioane de euro pentru publicitate cu 3 zile inainte. Eu trebuia sa fiu joia trecuta la ora 18 la Sandra Stoicescu, nu m-au mai vrut. De fapt, trebuia sa fie Paul Stanescu la Sandra Stoicescu. La 11 i-a zis da, la 14 l-a sunat si i-a spus ‘Imi pare rau, conducerea postului nu-mi permite sa ma implic in asta’. Ar trebui sa intelegeti foarte bine cum s-a intamplat cu Antena 3. La unii n-am vrut sa ma duc. N-am vrut sa ma duc la Realitatea”, spune Tutuianu.

El a adaugat ca Antena 3 sustine tabara Dragnea pentru ca spera ca Voiculescu si ginerele sau sa fie amnistiati.

”De ce este, de exemplu, foarte agresiva Antena 3 impotriva noastra? Pentru ca ginerele lui Voiculescu e trei ani condamnat. Alexandrescu ala, pe RCS-RDS, iar el ar dori, Voiculescu, sa-i fie amnistiata pedeapsa de 10 ani sa candideze la Parlamentul European”, mai spunea Tutuianu.

Inregistrarile apar cu cu cateva zile inainte de o noua sedinta a CEX al PSD.

Liderul PSD Liviu Dragne a raspuns, joi, in termeni ironici, intrebat la Parlament daca la CExN in care se va decide remanierea, se va discuta despre inregistrarile in care Adrian Tutuianu critica o serie de ministri si face referire si la liderul PSD, precum si despre anuntul unor consilieri generali PSD ca nu vor mai vota proiectele daca primarul Gabriela Firea nu ii consulta, ca nu crede ca subiectul va fi evitat.

„Eu cred ca se va discuta, pentru ca fiind un subiect atat de placut, nu avem cum sa ratam sa il discutam”, a spus liderul PSD.

El a mai facut o aluzie la inregistrarile in care vicepresedintele PSD Adrian Tutuianu aduce critici unor ministri.

Intrebat de jurnalisti daca este multumit de activitatea ministrului Justitiei, Tudorel Toader, Dragnea a raspuns: „Nu sunt aici la microfon ca sa fac acest lucru, am alti colegi care isi dau cu parerea despre unii ministri. Eu sunt obisnuit sa discut in partid. Inregistrat sau neinregistrat”.

Intr-o serie de inregistrari publicate de televiziuni, vicepresedintele PSD Adrian Tutuianu spune, printre altele, ca PSD e „un partid de maimute”, deoarece a acceptat ca Liviu Dragnea sa o propuna premier pe Sevil Shhaideh, si ca ministrul Economiei, Danut Andrusca, „este atat de prost incat nu poate asculta mai mult de 5 minute cand vorbeste cineva cu el”, iar singura legatura a acestuia cu economia este faptul ca „a avut o vulcanizare”. De asemenea, Tutuianu afirma ca la ultimul CEx al PSD, vicepremierul Paul Stanescu le-ar fi spus colegilor, „in stitul lui mai cu «ar’metica», ca cei care vor sa-l sustina pe Liviu Dragnea sa il ia de mana si sa se plimbe cu el prin Bucuresti, Brasov sau Cluj, iar daca reactia oamenilor este una pozitiva, atunci „noi suntem niste idioti”. Insa „daca lumea va injura, asta e riscul vostru”, a povestit Tutuianu.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: