Schiorul britanic Gus Kenworthy, a lansat un atac vehement împotriva ofițerilor de Imigrare și Vamă al SUA, scriind cuvintele „La naiba cu ICE” pe zăpadă chiar înainte de începerea Jocurilor Olimpice de iarnă.
Într-o postare pe Instagram, sportivul în vârstă de 34 de ani, care va concura pentru echipa Marii Britanii la proba de schi liber halfpipe din Milano Cortina, i-a îndemnat, de asemenea, pe americani să le scrie senatorilor lor pentru a „ține în frâu” ICE și patrula de frontieră, potrivit The Guardian.
„Oameni nevinovați au fost uciși și e de ajuns. Nu putem aștepta în timp ce ICE continuă să opereze cu putere necontrolată în comunitățile noastre. Senatorii încă au încă influență în acest moment și trebuie să o folosească pentru a cere garanții reale și responsabilitate, inclusiv retragerea ICE și CBP (Serviciul Vamal și de Protecție a Frontierelor) din comunitățile noastre, încetarea finanțării necondiționate a brutalității și stabilirea unor limite clare privind arestările fără mandat, profilarea și acțiunile de aplicare a legii în locuri sensibile precum școlile și spitalele”, a spus Kenworthy.
Vineri, și-a întărit poziția, cu o altă postare care spunea: „Ultima mea postare a fost despre urină, așa că am simțit că este potrivit să o continui cu o mică grămadă… de fotografii din ianuarie. Da, sunt un copil.”
Comentariile lui Kenworthy sunt deosebit de remarcabile având în vedere că agenți ICE se află la Milano, ca parte a departamentului de securitate al vicepreședintelui american JD Vance, care a participat la ceremonia de deschidere. Protestatarii din Milano au purtat pancarte pe care scria „ICE afară”, „La dracu’ cu ICE”.
Cu toate acestea, Kenworthy nu va fi pedepsit pentru încălcarea Regulii 50.2 din Carta Olimpică, care prevede că „Niciun fel de demonstrație sau propagandă politică, religioasă sau rasială nu este permisă în siturile, locațiile sau alte zone olimpice”, deoarece a postat pe rețelele sociale.
Un purtător de cuvânt al Comitetului Internațional Olimpic a confirmat: „În timpul Jocurilor Olimpice, toți participanții au posibilitatea de a-și exprima opiniile conform Ghidului de exprimare a sportivilor. CIO nu reglementează postările personale pe rețelele de socializare.”
Kenworthy, care s-a născut în Chelmsford, dar s-a mutat în Colorado când familia sa a emigrat în SUA pe când el avea doi ani, a concurat pentru echipa SUA în 2014 și 2018. Apoi la Jocurile de Iarnă de la Beijing a concurat pentru Marea Britanie, terminând pe locul opt, dar încă locuiește în SUA.
Nu este prima dată când Kenworthy se exprimă public. Înainte de Jocurile din 2022, el a criticat deschis decizia de a organiza Jocurile Olimpice în China, invocând istoricul țării în ceea ce privește drepturile omului și tratamentul acordat comunității LGBTQ+.
Echipa Marii Britanii nu a comentat direct postarea. Cu toate acestea, se înțelege că nu sunt îngrijorați, deoarece consideră că este o opinie personală pe un subiect din afara Jocurilor Olimpice, iar Kenworthy nu menționează echipa în niciun fel.