Scrisoarea lui Ciolos catre membrii USR: „USR nu va vota niciodata un guvern capturat de PSD. Vom fi cel mai mare partid din opozitie si singurul care imbratiseaza valori democratice, autentic liberale si europene”

politica

Presedintele USR, Dacian Ciolos, a transmis marti o scrisoare catre membrii si simpatizantii USR in care ii anunta ca „USR nu va vota niciodata un guvern capturat de PSD”.

”Iti scriu aceste randuri intr-un moment dificil. Dupa mai bine de doua luni de criza politica, PNL a luat decizia de a forma un nou guvern alaturi de PSD.

Klaus Iohannis, Florin Citu si liderii PNL au ales compromisul cu PSD, desi aveau posibilitatea sa continue guvernarea cu USR si UDMR. In saptamanile urmatoare, vom vedea si cat de scump ii va costa pe romani pactul cu Ciolacu, Firea si Grindeanu.

USR nu va vota niciodata un guvern capturat de PSD.

In decembrie anul trecut, USR a intrat la guvernare cu un obiectiv clar: sa faca reformele prin care Romania sa devina o tara moderna, cu adevarat europeana. Si in cele opt luni de guvernare, am reusit sa dam Romaniei cel mai important program de reforme de dupa 1989, Planul National de Redresare si Rezilienta: un program de 30 de miliarde de euro care poate finanta construirea de spitale moderne, digitalizarea scolilor si extinderea retelei de autostrazi.

Am sperat ca ceea ce liderii penelisti le-au spus oamenilor in ultimele campanii electorale sunt si lucrurile in care ei cred. Din pacate, ne-am inselat. Multe dintre actiunile acestor lideri ne-au aratat ca aproape tot ce conta era accesul la resurse si puterea de dragul perpetuarii unui stil de administratie clientelar si desprins de la nevoile reale ale oamenilor. USR s-a opus in toata aceasta perioada, in Guvern si in Parlament, la cultivarea vechilor metehne ale politicii romanesti: pastrarea privilegiilor, piedicile puse modernizarii, banii distribuiti fara criterii din pixul unui singur om.

Guvernarea din care am facut parte a trebuit sa gestioneze cea mai grava criza sanitara cu care s-a confruntat Romania in istoria contemporana. Nu am reusit sa facem toate lucrurile pe care ni le-am propus la alegerile din 2020. Dar ministrii si demnitarii nostri au actionat mereu cu onestitate si cu buna credinta. Iar atunci cand am refuzat sa acceptam ca dezvoltarea Romaniei trebuie sa treaca prin buzunarele baronilor locali, am fost inlaturati de la guvernare.

Din acest moment, pentru USR incepe o noua etapa. Trecem in opozitie la vechile partide si in lupta cu orice forma de extremism. Vom fi cel mai mare partid din opozitie si singurul care imbratiseaza valori democratice, autentic liberale si europene. Vom continua sa muncim pentru implementarea reformelor din Planul National de Redresare si Rezilienta. Vom sanctiona cu fermitate derapajele guvernarii PNL-PSD. Si vom folosi aceasta perioada pentru a reface legaturile cu oamenii din strada si pentru a construi viziunea noastra pentru o Romania moderna”, se arata in scrisoarea lui Dacian Ciolos, transmisa pe email membrilor USR.

Consultarile dintre PNL, PSD, UDMR si minoritatile nationale pe tema formarii unei majoritati parlamentare care sa duca la investirea unui nou guvern au inceput, marti, la Palatul Parlamentului.

Delegatiile PNL, PSD si UDMR sunt conduse de liderii acestora – Florin Citu, Marcel Ciolacu si Kelemen Hunor.

Intre cei care fac parte din delegatia PNL sunt prim-vicepresedintii Lucian Bode, Rares Bogdan, Iulian Dumitrescu, Gheorghe Flutur si secretarul general Dan Vilceanu.

Din delegatia UDMR fac parte ministrul Cseke Attila si liderul grupului din Camera Deputatilor, Csoma Botond.

De la PSD au venit prim-vicepresedintii Sorin Grindeanu si Gabriela Firea, secretarul general Paul Stanescu si deputatul Mihai Weber.

La consultari participa liderul grupului minoritatilor nationale din Parlament, Varujan Pambuccian.

Luni seara, Biroul Politic National al PNL a decis, cu majoritate absoluta de voturi, inceperea negocierilor cu PSD pentru coagularea unei majoritati care „sa asigure Romaniei stabilitatea necesara pentru a fi depasita criza politica si sanitara”.

„A ramane la guvernare nu e un scop in sine pentru PNL, ci este o necesitate pentru ducerea la indeplinire a tuturor obiectivelor asumate in programul de guvernare. Negocierile vor avea loc incepand de maine, cu o fisa de parcurs clara, legata de obiectivele din programul de guvernare al PNL”, au informat liberalii.

Presedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marti ca in cadrul intalnirii care urmeaza sa aiba loc intre social-democrati si liberali se va stabili echipa care va uniformiza programele de guvernare ale celor doua partide.

„Astazi se va face, cred, echipa care sa inceapa sa uniformizeze cele doua programe de guvernare, al PNL si al PSD, dar va fi o intalnire si cu UDMR si cu minoritatile, fiindca aceasta alianta este formata, daca se reuseste, din PSD, PNL, UDMR si minoritati”, a spus Ciolacu la sediul central al PSD.

El a adaugat ca in cadrul negocierilor pentru alcatuirea unui guvern trebuie sa se respecte ponderile parlamentare si a mentionat ca nu este posibil ca PSD sa cedeze catre PNL atat functia de premier, cat si pe aceea de ministru de Finante.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: