Se coace blatul. Ciolacu se asteapta la imbolnaviri in PSD inainte de motiune. Mesaj catre parlamentarii PSD: „Evitati adunarile publice cu multe persoane”

politica

Presedintele PSD, Marcel Ciolacu, pregateste terenul pentru a da explicatii in cazul unui absenteism consistent al parlamentarilor PSD la motiunea de cenzura, astfel incat aceasta sa nu treaca. El a sifonat in presa un mesaj prin care le-a transmis parlamentarilor PSD sa evite adunarile publice pentru a nu se infecta cu coronavirus.

„Stimati colegi, va rog sa va limitati actiunile in teritoriu in urmatoarele zile. Evitati adunarile publice cu multe persoane si evenimentele care pot fi amanate. Avem de trecut o motiune de cenzura! Vreau sa fim prezenti toti marti in Parlament. Guvernul Citu va pleca acasa”, le-a scris Marcel Ciolacu deputatilor si senatorilor PSD, anunta Antena 3.

Reprezentantii USRPLUS se asteapta deja ca pesedistii sa se „imbolnaveasca” si sa nu-si voteze propria motiune.

„Vom vedea marti fie cum pesedistii se ‘imbolnavesc’ subit sau se ratacesc si nu mai nimeresc drumul spre Parlament, fie cum Florin Citu pleaca din Palatul Victoria lasand in urma sa numai dezamagire si dare useliste pestilentiale”, a transmis Stelian Ion.

Si copresedintele USRPLUS Dan Barna are indoieli ca PSD chiar va vota motiunea de cenzura, desi chiar PSD a depus motiunea.

”Ar trebui sa fie un nivel de schizofrenie destul de mare ca PSD sa-si depuna propria motiune de cenzura si apoi sa nu participe la votul ei, dar nimic nu e exclus. PSD si Florin Citu colaboreaza foarte bine. Votul motiunii de cenzura va confirma daca avem Guvern minoritar sau Guvern PNL-PSD, asa cum este in aceasta perioada sau in cele din urma, acest premier si acest Guvern care nu mai are sustinere va pica si vom intra intr-o logica de iesire din criza cat mai rapida”, a declarat Barna, miercuri.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: