Se misca si Moldova. Cel mai mare protest de astazi a fost la Iasi, mii de oameni au iesit in frig: „Sa-i inlaturam pe acesti politicieni”

politica

Peste 3.000 de persoane au infruntat temperaturile scazute pentru a protesta in Piata Unirii din Iasi, fiind nemultumite de modificarile aduse legilor Justitiei.

Manifestantii s-au mobilizat pe retelele de socializare. Printre zgomotele vuvuzelelor si fluierelor, manifestantii au scandat lozinci impotriva ministrului Justitiei, Tudorel Toader, si impotriva liderului PSD, Liviu Dragnea, precum „PSD, ciuma rosie”, „Nu se mai poate, vrem anticipate”, „M-am saturat sa fiu furat”, „Coruptia, hotia sufoca Romania”.

Cei care au venit la protest in Piata Unirii au cantat Imnul national, dupa care au plecat in mars spre sediul PSD.

„Nu vreau sa-mi vad familia si prietenii crescand intr-o asa societate. Societatea nu se va schimba in bine daca se vor aproba aceste legi. Cei care intelegem aceasta situatie trebuie sa iesim si sa le vorbim celor care nu inteleg aceasta situatie, sa-i convingem ca daca aceste legi vor fi votate, societatea nu-si va mai putea reveni”, a declarat unul dintre manifestanti.

Majoritatea tinerilor care au participat la protestul de sambata seara au afirmat ca, desi sunt dezamagiti de clasa politica actuala, doresc sa ramana in tara.

„Nu mai stiu sa spun numarul zilelor de cand sunt prezent la proteste. Ies la fiecare actiune de protest incepand din februarie. Vrem sa ii inlaturam pe acesti politicieni. Nu ne reprezinta”, a precizat un manifestant.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: