Se rupe PNL. Primul parlamentar PNL care anunță că-l susține pe Veștea: ”România nu își mai permite prelungirea crizei politice de dragul unor orgolii personale”

Se rupe PNL. Primul parlamentar PNL care anunță că-l susține pe Veștea România nu își mai permite prelungirea crizei politice de dragul unor orgolii personale
Deputatul PNL Răzvan Prișcă a anunțat, duminică, faptul că îl susține pe Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, afirmând că România are nevoie de formarea rapidă a unui guvern și nu își mai poate permite prelungirea crizei politice.

UPDATE Încă un deputat PNL îl susține pe Veștea.

”Ca deputat ales de brașoveni și președinte al PNL Municipiul Brașov, consider că este datoria mea să susțin un #brașovean care a parcurs toate etapele administrației publice locale și care a demonstrat, prin fapte, că știe să înregistreze performanțe: Adrian Ioan Veştea

(…) Cred că Brașovul merită să dea României un prim-ministru care înțelege administrația de la firul ierbii, care știe să lucreze cu autoritățile și instituțiile statului, să gestioneze bugete și să construiască majorități în jurul unor obiective importante pentru România.

(…) Îl susțin cu toată convingerea pentru că îi cunosc caracterul, seriozitatea și capacitatea de a obține rezultate. Iar eu cred că România are nevoie, mai mult ca oricând, de lideri care au demonstrat prin fapte, nu prin vorbe”, a scris Sebastian Rusu pe Facebook.

„Sunt deputat PNL și îl susțin pe Adrian Veștea. România nu își mai permite prelungirea crizei politice de dragul unor orgolii personale. România are nevoie de un guvern. Nu mâine, nu după alte runde de negocieri sterile, ci acum”, a scris Răzvan Prișcă pe Facebook.

Acesta a susținut că Adrian Veștea este cea mai potrivită opțiune pentru actualul context politic și a invocat experiența sa administrativă și politică.

„Premierul desemnat Adrian Veștea e omul cel mai potrivit pentru acest moment complicat. 30 de ani în PNL, primar la Râșnov pentru trei mandate, președinte al Consiliului Județean Brașov, ministru al Dezvoltării”, a transmis deputatul liberal.

Prișcă a afirmat că Adrian Veștea este un politician format în administrația locală, cu experiență în atragerea fondurilor europene și în gestionarea proiectelor publice.

„Nu vorbim despre un om scos din context, vorbim despre un liberal format în teren, care știe ce înseamnă să administrezi, să atragi fonduri europene și să livrezi concret pentru cetățeni”, a declarat Răzvan Prișcă.

Deputatul PNL a adăugat că Adrian Veștea dispune de experiența și susținerea necesare pentru formarea unui guvern capabil să depășească actuala criză politică și să mențină orientarea prooccidentală a României.

„Îmi asum această poziție fără ezitare. Adrian Veștea are experiența, seriozitatea și curajul să formeze un guvern care să scoată România din criză și să o țină pe direcția prooccidentală”, a susținut Răzvan Prișcă.

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a calificat duminică drept „un act ostil” desemnarea lui Adrian Veştea pentru funcţia de prim-ministru, menţionând că este „o evidentă încercare de rupere” a partidului.

El a subliniat că nu a fost informat asupra intenţiei preşedintelui Nicuşor Dan de a-l desemna pe Veştea pentru această funcţie.

„Nici conducerea PNL şi nici eu, personal, nu am fost informaţi anterior de preşedinte în privinţa acestei decizii, un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL, intenţie intuită încă de la doborârea Guvernului în interesul PSD. Încercarea de a impune unui partid un premier din rândurile sale, fără a avea măcar o consultare prealabilă şi după toate deciziile luate în unanimitate de forurile partidului, încalcă orice principiu de colaborare politică loială. În perioada imediat următoare vom organiza un BPN al PNL pentru a lua o decizie oficială”, a scris Bolojan, pe pagina sa de Facebook.

Duminică dimineaţa, preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că Eugen Tomac şi-a depus mandatul de premier desemnat şi îl propune în locul acestuia pe Adrian Veştea.

Citește și

Comentarii

Citește mai departe

Publicația iraniană Hamshahri, cotidian cu orientare ultraconservatoare al municipalității Teheranului, a publicat o listă cu personalități care ar trebui să plătească pentru moartea ayatollahului Ali Khamenei, pe care figurează, între alții, Donald Trump, Benjamin Netanyahu și Emmanuel Macron, relatează AFP. Actualul ghid suprem iranian, Mojtaba Khamenei, a afirmat sâmbătă, într-un mesaj scris, că „răzbunarea” este […]
Senatorul republican Lindsey Graham, unul dintre cei mai influenți politicieni conservatori din Statele Unite și un aliat apropiat al președintelui Donald Trump în ultimii ani, a murit la vârsta de 71 de ani, în urma unei boli „scurte și survenite brusc”, a anunțat duminică biroul său, citat de CNN. Familia senatorului a solicitat respectarea vieții […]
Constructorul german BMW avertizează că automobile care poartă marca sa sunt produse în Rusia fără autorizarea companiei, după ce fostul partener local de producție ar fi reluat asamblarea unor modele SUV folosind componente rămase din perioada în care producătorul german și-a suspendat activitatea în această țară. BMW susține că aceste vehicule nu au trecut prin […]
Două persoane au fost ucise, iar alte patru au fost rănite în urma unui schimb de focuri produs în apropierea festivalului stradal Salsa on St. Clair din orașul canadian Toronto. Potrivit poliției, incidentul nu a fost un atac aleatoriu asupra participanților, ci un schimb de focuri între două persoane. Ancheta este în desfășurare, iar până […]
O femeie în vârstă de 62 de ani a fost rănită grav după ce a fost lovită de un autoturism de teren Lamborghini Urus în municipiul Galați. Accidentul s-a produs în seara zilei de 10 iulie, iar șoferul, un bărbat de 41 de ani, a fost testat de polițiști, rezultatele indicând consum de alcool și […]