Se trezeste PNL-ul? „Dorneanu nu este CCR si CCR nu reprezinta Romania. Decizia CJUE trebuie respectata. Dorneanu are opinii retrograde, specifice anilor ’90″”

politica

Presedintele Comisiei Juridice din Senat, Iulia Scantei (PNL), considera ca este “o gluma proasta” sa citesti pe siteul Curtii Constitutionale a Romaniei ca este nevoie de revizuirea Constitutiei pentru respectarea deciziilor CJUE . Ea a precizat ca reactia Curtii la decizia CJUE privind suprematia dreptului european nu reprezinta pozitia oficiala a plenului CCR si poate fi cel mult o parere juridica a presedintelui CCR, Valer Dorneanu. Iulia Scantei a afirmat intr-o postare pe pagina sa de Facebook, ca acel comunicat al CCR nu are efect juridic.

Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) a afirmat ca decizia CJUE referitoare la faptul ca judecatorii nu pot fi cercetati disciplinar pentru sentinte care nu respecta decizii ale CCR, daca acestea contravin dreptului UE, nu produce efecte in mod practic decat dupa revizuirea Constitutiei in vigoare, „care, insa, nu se poate face de drept”.

“Curtea Constitutionala nu reprezinta Romania in relatia cu Uniunea Europeana. Comunicatul CCR publicat pe site-ul institutiei in data de 23 decembrie, cu referire la ultima decizie CJUE, e nul juridic si nu are niciun efect juridic obligatoriu pentru nicio autoritate a statului roman sau pentru vreun cetatean! Comunicatul de presa nu reprezinta pozitia Statului roman fata de UE. Statul Roman si-a exprimat angajamentul de a recunoaste suprematia dreptului european in 2003 cand s-a revizuit Constitutia si s-a introdus obligativitatea respectarii tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si a celorlalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu precum Decizia UE privind MCV din 2006”, a transmis Iulia Scantei.

Ea a precizat ca va pune in discutia membrilor Comisiei Juridice a Senatului acel comunicat.

“In prima sedinta a Comisiei Juridice a Senatului voi pune in discutia membrilor Comisiei problema acestui asa-zis comunicat pentru a identifica daca reprezinta pozitia oficiala a CCR, potrivit legii, cine si-a insusit-o de fapt si la sesizarea cui si ce efecte are acest document cata vreme Curtea Constitutionala nu are nicio atributie constitutionala in privinta garantarii indeplinirii obligatiilor statului roman rezultate din actul aderarii asa cum au Parlamentul, Presedintele Romaniei, Guvernul si autoritatea judecatoreasca!

Sa fim clari: politica europeana si externa a Romaniei nu se face prin comunicatele de presa ale CCR, ci prin acte oficiale asumate de autoritatile statului care au atributii in acest sens: Guvernul, prin Ministerul Justitiei si Ministerul afacerilor externe, a confirmat deja, in luna noiembrie 2021, intr-un raspuns oficial adresat comisarului european pentru justitie Didier Reynders ca Romania recunoaste suprematia dreptului european si ca va sustine prin remedii legislative, respectarea deciziilor CJUE”, a explicat presedintele Comisiei Juridice din Senat.

De asemenea, Iulia Scantei a mai precizat ca Senatul si-a insusit punctul de vedere al Comisiei Juridice si a transmis prin Biroul Permanent, un mesaj similar la aceeasi scrisoare a oficialului european: Senatul, camera decizionala pentru proiectele de modificare a Legilor Justitiei si pentru cele privind desfiintarea SIIJ, va legifera respectand principiul cooperarii loiale enuntat in tratatul UE, suprematia dreptului european, precum si deciziile CJUE.

“Sa citesti pe site-ul CCR ca e nevoie de revizuirea Constitutiei pentru a respecta deciziile CJUE este o gluma proasta! Nu e nevoie de nicio revizuire a Constitutiei ca sa respecti CJUE. ‘A respecta CJUE’ inseamna de fapt, sa respecti propria Constitutie in vigoare azi, adica prevederile art. 148. Este inadmisibil ca pe site-ul CCR sa gasesti acest comunicat de presa, care nu reprezinta nici macar pozitia oficiala a Curtii, adica a plenului CCR format din cei 9 judecatori. Acest comunicat neinsusit de plenul Curtii poate fi doar o ‘parere juridica’ a Presedintelui CCR Valer Dorneanu care controleaza direct Compartimentul relatii externe, relatii cu presa si protocol care a postat acest text. Iar Valer Dorneanu ‘nu este CCR’ desi asa se comporta, iar opinia sa juridica retrograda specifica anilor ‘90 nu poate reprezenta ‘pozitia oficiala’ a Curtii Constitutionale din Romania”, a mai afirmat Iulia Scantei.

Ea considera ca opozitia formata din AUR si USR se foloseste de contextul creat de noua decizie CJUE si de acest comunicat CCR, ca sa “apropie” Romania de Polonia si Ungaria, tari aflate deja in procedura de sanctionare a UE pentru nerespectarea statului de drept, mentionand ca Romania nu se afla intr-o astfel de situatie.

“De la AUR nu avem asteptari, este un partid antieuropean convins, extremist si ne vrea in afara Europei. In schimb, USR e un partid proeuropean, condus de un fost comisar UE, care se lauda ca militeaza pentru statul de drept si pentru statutul european al Romaniei, ca parte a UE. Si cu toate acestea, la nivelul unor postari pe retele sociale ori in declaratiile unor lideri, USR face tot posibilul sa ne indeparteze de UE din ratiuni politice proprii si sa aseze Romania in linie cu Polonia si Ungaria. Prin declaratii neinspirate, USR pare ca ‘invita’ Comisia sa declanseze o procedura de infringement impotriva Romaniei pe tema statului de drept chiar cu riscul blocarii fondurilor din PNRR doar ca sa capitalizeze politic”, a explicat presedintele Comisiei Juridice a Senatului.

Iulia Scantei ii invita pe parlamentarii din USR la o analiza inainte de a pune Romania in situatii politice nedorite la nivel european.

“In Romania nu avem o incalcare sistematica a statului de drept, nu sunt la putere partide extremiste, nu avem un guvern condus de un premier antieuropean si nici un presedinte anti-stat de drept. Dimpotriva, Presedintele Romaniei Klaus Iohannis si Premierul Nicolae Ionel Ciuca sunt lideri proeuropeni si sustin ‘rule of law’ ca fundament al democratiei, precum si drumul euro-atlantic al Romaniei”, a mai afirmat Iulia Scantei.

Ea a mentionat ca prezenta PNL in coalitia de guvernare este o garantie ca nu se va ajunge la derapajele din epoca Dragnea.

“Prezenta PNL in coalitia de guvernare este o garantie ca nu vom mai ajunge la derapajele legislative din epoca Dragnea. Ma astept ca actualul PSD, prin liderii de azi, sa aiba o orientare proeuropeana consecventa si sa respecte programul de guvernare care prevede desfiintarea SIIJ si recunoaste suprematia dreptului european! Ii astept pe colegii parlamentari din USR in Comisia Juridica cu solutii bune si deschisi la dialog pentru a indeplini obiectivele de referinta MCV intrucat acesta este proiectul comun de tara. Parlamentul impreuna cu Ministerul Justitiei au rolul de a duce la bun sfarsit reforma in Justitie pentru finalizarea MCV. Timpul pierdut pana acum in polemici politice poate fi recuperat si pot fi identificate solutii legislative impreuna cu sistemul judiciar pentru a desfiinta SIIJ si pentru a face din sistemul judiciar un serviciu public eficient pentru cetateni”, a mai declarat Iulia Scantei.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: