Sebastian Raduletu a devenit judecator la CEDO. Iulia Motoc: „Sunt sigura ca isi va indeplini mandatul cu profesionalismul si excelenta pe care le-a dovedit si pana acum!”

news

Sebastian Raduletu a fost ales, miercuri, judecator la CEDO in locul Iuliei Motoc, se anunta pe site-ul Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei.

Raduletu a fost ales de pe o lista cu trei candidati inaintati de Romania.

„Felicitari colegului meu, profesorul si avocatul Sebastian Raduletu care a fost ales azi judecator la CEDO, la finalul mandatului meu. Primul roman diplomat la Oxford, judecator international. Sunt sigura ca isi va indeplini mandatul cu profesionalismul si excelenta pe care le-a dovedit si pana acum!”, a scris Iulia Motoc pe Facebook.

Raduletu, in varsta de 47 de ani, este avocat din 1998 si partener in cadrul SCA Raduletu si Gherghe, Baroul Dolj. In calitate de avocat a reprezentat reclamanti in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului in mai multe cauze, unele dintre ele relevante pentru jurisprudenta Curtii cu privire la Romania.

Este avocat cu dreptul de a pleda in fata Curtii Penale Internationale (ICC List of Counsel) din 2018. De asemenea, este profesor universitar doctor (din 2015), la Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova, titular al disciplinelor „Drept Penal General” si „Libertati fundamentale”.

Conduce doctorate in Drept, domeniul Drepturile Omului (certificat de abilitare din 2014) si a fost membru supleant din partea Romaniei in cadrul Comisiei Europene pentru Democratie prin Drept (Comisia de la Venetia) (mai – octombrie 2022), se arata pe site-ul profesionisti.juriridice.ro

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: