Sefa DNA, avertisment grav: „Politicienii incearca LIMITAREA atributiilor procurorilor”

news

Procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie, Laura Kovesi, sustine ca anchetele din ultima perioada de timp au produs „o oarecare panica in randul clasei politice”, fapt ce a dus la incercarea de a limita atributiile procurorilor, facand referire la proiectele de modificare a Codului penal.

„Nu cred ca in Romania s-a inventat masura arestarii preventive in 2015, nici catusele nu au fost inventate acum. Cred ca anchetele din ultima perioada de timp au produs o oarecare panica in randul clasei politice si cred ca acesta este motivul pentru care se incearca limitarea atributiilor procurorilor”, a spus Laura Kovesi, in cadrul emisiunii „Dupa 20 de ani”, difuzata de PRO TV.

Procurorul sef al DNA a precizat ca ii este „dificil” sa spuna ca politicienii sprijina lupta anticoruptie.

„Este foarte dificil de spus in conditiile in care la fiecare doua saptamani ne trezim cu proiecte de modificare a Codului penal sau Codului de procedura penala prin care se incearca limitarea atributiilor sau limitarea posibilitatilor de investigare. Mi-ar fi foarte dificil sa spun ca actuala clasa politica sprijina lupta anticoruptie”, a mai spus Kovesi.

Plenul Senatului a adoptat, in 11 mai, amendamentul la Codul Penal si cel de Procedura penala initiat de Ioan Chelaru, Cristiana Anghel si Ovidiu Dontu, prin care ”masurile preventive pot fi dispuse daca exista probe sau indicii temeinice”, inlocuind sintagma de ”suspiciuni rezonabile” din actuala lege.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: