Seful Directiei Antifrauda din cadrul ANAF, urmarit PENAL pentru trafic de influenta

news

Procurorii DNA au inceput urmarirea penala impotriva vicepresedintelui ANAF Romeo Florin Nicolae, director general al Directiei Generale Antifrauda Fiscala, care este suspectat de trafic de influenta, dupa ce ar fi primit in 2010 echivalentul a 5.000 de euro pentru a reduce penalitatile impuse de ANAF unei societati comerciale.

Potrivit unui comunicat postat pe site-ul DNA, acesta este cercetat pentru o fapta care ar fi fost comisa in perioada in care era consilier superior in cadrul A.N.A.F., Directia Generala de Coordonare Inspectie Fiscala.

Astfel, in vare anului 2010, Nicolae Romeo-Florin ar fi pretins si primit echivalentul in lei al sumei de 5.000 euro de la un denuntator, reprezentant al unei societati comerciale, lasand sa se inteleaga ca are influenta asupra factorilor de decizie din cadrul A.N.A.F. pentru solutionarea favorabila a unei contestatii formulate de societatea respectiva impotriva unei decizii de impunere.

Decizia de impunere privind obligatii fiscale suplimentare de plata la bugetul statului in valoare totala de 13.034.043 lei fusese emisa ca urmare a unei inspectii fiscale, de catre reprezentantii Directiei Generale a Finantelor Publice Prahova.

Ulterior, decizia de impunere a fost desfiintata partial de A.N.A.F.- Directia Generala de Solutionare a Contestatiilor, in sensul diminuarii obligatilor de plata de la bugetul statului, de la suma de 13.034.043 lei la suma de 1.097.923 lei.

Acesta a fost audiat miercuri la sediul DNA Ploiesti, unde a spus, raspunzand unor intrebari, ca nu a facut ‘niciodata’ ceva ce sa i se poata reprosa, potrivit corespondentului Agerpres.

Conform declaratiei sale de avere, Nicolae Romeo Florin detine trei terenuri pe raza judetului Prahova, doua apartamente in municipiul Ploiesti si o casa intr-o localitate din Prahova.

Potrivit declaratiei de avere, sotia lui Romeo Florin Nicolae lucreaza la Directia Finantelor Publice din judetul Prahova. Tot potrivit declaratiei de avere, Romeo Florin Nicolae a fost in 2014 membru in conducerea Companiei Nationale Loteria Romana.

Romeo-Florin Nicolae, fost sef al Autoritatii Nationale a Vamilor, a fost numit in august 2013, de premierul Victor Ponta, la conducerea nou-infiintatei Directii Generale de Antifrauda Fiscala, la propunerea ministrului Finantelor, potrivit Mediafax.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: