Semnal de alarmă la nivel global după schimbarea de direcție a Statelor Unite. Autoritarismul câștigă teren în tot mai multe state

Adaugă ca sursă preferată pe Google

Kofi Annan avea o replică preferată pentru cei care susțineau că un lider autoritar poate fi soluția potrivită pentru un stat slab sau aflat în dificultate. „Asta vorbește Johnnie Walker”, spunea el, amintindu-și felul în care el și prietenii săi reacționau în Ghana, în tinerețe, atunci când cineva făcea o afirmație exagerată.

Fostul secretar general al ONU considera că autocrațiile sunt „construite pe nisip” și că singura modalitate durabilă de consolidare a unei națiuni este buna guvernare. În viziunea sa, progresul presupunea răbdare, instituții funcționale și efort constant.

Cel mai mare fond suveran de investiții intenționează să reducă ponderea obligațiunilor americane în portofoliu

Sancțiunile împotriva Rusiei au fost blocate în Congresul SUA din cauza temerilor privind creșterea prețurilor la gaze

Replica sa a fost auzită în urmă cu aproximativ 15 ani, în timpul unei vizite în Tanzania. Era o perioadă în care optimismul de după Războiul Rece începuse deja să se estompeze, însă în numeroase state în curs de dezvoltare exista încă o tendință clară spre democratizare.

Autoritarismul câștigă teren în tot mai multe state

Situația actuală ar fi fost profund descurajatoare pentru Annan. Autoritarismul se află de mai bine de un deceniu în ascensiune în mari puteri precum China și Rusia, dar și în state considerate puteri regionale, de la Turcia și țările din Golf până la India. Mai recent, schimbări rapide au fost observate și în Indonezia.

Retragerea Statelor Unite din promovarea activă a democrației pare să fi creat însă un context și mai favorabil liderilor autoritari. Din Zimbabwe până în Myanmar, regimurile represive par tot mai convinse că își pot urmări obiectivele fără teama unor sancțiuni sau chiar a unor critici publice ferme.

În Tanzania, autoritățile au suspendat recent un ziar care a relatat despre posibile tensiuni în interiorul guvernului. Cu aproximativ un deceniu în urmă, o asemenea măsură ar fi atras presiuni din partea donatorilor occidentali. Astăzi, politicienii intoleranți față de presă par să aibă mult mai puține motive să se teamă de consecințe.

Criticile la adresa rolului istoric al Statelor Unite

Există și argumentul potrivit căruia situația nu este complet nouă. Statele Unite nu au reprezentat întotdeauna un model de comportament virtuos în politica externă. La fel ca alte mari puteri de-a lungul istoriei, Washingtonul și-a urmărit interesele și a aplicat uneori standarde diferite în funcție de context.

Când premierul canadian Mark Carney a descris în ianuarie ideea unei ordini globale bazate pe reguli și conduse de Statele Unite drept o „ficțiune plăcută”, critica sa a fost bine primită în special în sudul global. Numeroase state din această parte a lumii au reproșat de mult timp Occidentului inconsecvențele sale.

Un exemplu frecvent invocat este Mobutu Sese Seko, dictatorul din Zair în perioada Războiului Rece. Deși regimul său devenise un simbol al corupției și al furtului instituționalizat, Mobutu și alți lideri autoritari au fost sprijiniți de mai multe administrații americane deoarece erau considerați aliați utili împotriva influenței sovietice.

Sprijinul american a avut totuși un rol important

Istoria relației Statelor Unite cu democrația nu se reduce însă la astfel de exemple. În deceniile de după 1945 au existat numeroase țări în care partidele de opoziție și instituțiile media aflate sub presiune au supraviețuit și datorită sprijinului Departamentului de Stat și al unor agenții americane.

La începutul anilor 1990, când corespondenții postului Voice of America, finanțat de guvernul american, au ajuns în Angola, un stat cu partid unic care începea să se deschidă către exterior, aceștia au fost întâmpinați ca niște personalități legendare. Emisiunile lor avuseseră o influență majoră asupra publicului.

Acea perioadă pare însă îndepărtată. Voice of America a fost închis de administrația Trump anul trecut, iar promovarea democrației nu mai ocupă locul pe care îl avea cândva pe agenda americană.

Zimbabwe devine un exemplu al noii realități

În Zimbabwe, aliații președintelui Emmerson Mnangagwa au impus luna trecută o nouă lege care îi prelungește mandatul, în ciuda acuzațiilor că măsura încalcă prevederile constituționale. Din partea Statelor Unite nu a venit aproape nicio reacție publică.

Nici alte state occidentale nu au adoptat o poziție mult mai fermă. Marea Britanie și Franța se concentrează asupra unor discuții privind reducerea poverii datoriei Zimbabwe, în timp ce criticile legate de consolidarea puterii politice rămân limitate.

Economiile realizate prin reducerea acestor programe și prin retragerea mai amplă din zona influenței diplomatice sunt relativ mici raportate la bugetele marilor state. Efectele asupra partidelor de opoziție pot fi însă severe. În același timp, Beijingul încearcă să ocupe spațiul de influență lăsat liber.

În Zimbabwe, susținătorii lui Mnangagwa cer ca acesta să rămână în funcție pentru o perioadă nedeterminată. Președintele a promovat recent zece dintre acești aliați în Senat. Potrivit relatărilor, cercul său politic ar fi fost încurajat inclusiv de sugestiile făcute în trecut de Donald Trump privind posibilitatea unui al treilea mandat.

Legea junglei nu înseamnă ceea ce cred mulți

Pentru descrierea acestei lumi este folosită frecvent expresia „legea junglei”. Sensul modern al formulării sugerează competiție fără reguli, însă originea sa literară este diferită.

Rudyard Kipling, cunoscut pentru scrierile sale despre perioada imperială britanică, a folosit formularea într-un poem într-un sens pozitiv. El descria cooperarea dintre lupi și importanța comunității. „Pentru că puterea haitei este lupul”, scria Kipling. „Iar puterea lupului este haita.”

Mark Carney a invocat implicit un principiu asemănător atunci când a vorbit despre necesitatea ca puterile de dimensiuni medii să coopereze pentru a menține multilateralismul în viață.

În anumite situații, o asemenea colaborare este posibilă. Tot mai multă atenție primesc ideile unor coaliții formate pentru rezolvarea unor probleme specifice, denumite uneori plurilateralism sau flexilateralism.

O lume în care fiecare își urmărește propriul interes

În ansamblu, atmosfera globală pare însă dominată de principiul „fiecare pentru sine”. Statele sunt din ce în ce mai dispuse să își urmărească obiectivele prin metode dure, într-un climat în care costul diplomatic al acestor acțiuni pare mai mic.

Oficiali ai Organizației Națiunilor Unite vorbesc cu îngrijorare despre războiul din Sudan, unde până la zece state ar contribui într-o formă sau alta la alimentarea conflictului. Multe dintre ele par să creadă că riscul unor consecințe serioase este redus.

Susținătorii noii abordări americane consideră că aceasta reprezintă revenirea necesară la realism. Argumentul lor este că lumea s-a schimbat și că politica externă trebuie adaptată noilor condiții.

Lumea s-a schimbat într-adevăr. Renunțarea Statelor Unite la interesul pentru promovarea valorilor democratice are însă un cost important, în special pentru statele în care instituțiile sunt fragile, iar opoziția politică și presa independentă depind în continuare de sprijin extern.

Kofi Annan ar fi știut probabil ce să le răspundă celor care încearcă să justifice această indiferență față de avantajele democrației. Calm și ferm, ar fi respins argumentul cu aceeași replică devenită memorabilă. „Asta vorbește Johnnie Walker.”