Semnele tăcute ale anxietății la adolescenți pe care părinții le pot trece ușor cu vederea

Adaugă ca sursă preferată pe Google

Problemele apar atunci când frica și îngrijorarea nu mai sunt reacții temporare, ci ajung să ocupe o parte importantă din viața adolescentului.

Când anxietatea face parte din dezvoltare și când devine o problemă

Anxietatea poate deveni atât de intensă încât tânărul începe să evite școala, întâlnirile cu prietenii, activitățile pe care înainte le făcea cu plăcere sau situațiile în care se simte evaluat. Uneori, suferința nu este exprimată prin cuvinte. Ea poate apărea sub forma iritabilității, a problemelor de somn, a durerilor de cap, a disconfortului abdominal sau a unei nevoi permanente de reasigurare.

Organizația Mondială a Sănătății arată că tulburările de anxietate se numără printre cele mai frecvente probleme de sănătate mintală întâlnite în adolescență. La nivel mondial, aproximativ unul din șapte tineri cu vârste între 10 și 19 ani trăiește cu o tulburare mintală, iar anxietatea și depresia reprezintă cauze importante de suferință și dizabilitate la această vârstă.

Medvedev le cere rușilor să nu mai călătorească în Europa: ”Rușii sunt vânați de europeni”

Ce se poate întâmpla dacă incluzi zilnic semințe de dovleac în alimentație

O anumită doză de anxietate are un rol normal și chiar util. Îl poate determina pe adolescent să se pregătească mai bine pentru un test, să fie atent într-o situație necunoscută sau să anticipeze consecințele unei decizii. În asemenea situații, emoția are de obicei o cauză identificabilă, scade după ce momentul dificil a trecut și nu împiedică desfășurarea vieții de zi cu zi.

Medicii privesc cu mai multă atenție anxietatea atunci când aceasta persistă, devine dificil de controlat sau este disproporționat de intensă în raport cu situația care o provoacă. Un alt criteriu important este impactul asupra funcționării adolescentului. Dacă îngrijorarea începe să afecteze mersul la școală, rezultatele școlare, somnul, relațiile cu familia sau prietenii și activitățile obișnuite, poate fi necesară o evaluare de specialitate.

Nu există însă o limită identică pentru toate formele de anxietate. Durata, intensitatea și contextul simptomelor sunt analizate împreună, iar diagnosticul nu ar trebui stabilit doar pe baza unui singur comportament sau a unei perioade mai dificile. NIMH subliniază că semnele care persistă săptămâni sau luni și interferează cu viața de acasă, de la școală ori cu relațiile sociale justifică discutarea situației cu un profesionist din domeniul sănătății.

Semnele anxietății nu sunt întotdeauna evidente

Un adolescent anxios nu pare neapărat speriat. Unii tineri devin retrași și vorbesc mai puțin, în timp ce alții sunt iritabili, agitați sau reacționează exagerat la situații aparent minore. Tocmai de aceea, schimbarea față de comportamentul obișnuit poate fi mai importantă decât un simptom privit separat.

Printre manifestările frecvente se numără grijile greu de controlat, teama persistentă de greșeli, frica de a fi criticat sau ridiculizat, dificultățile de concentrare, neliniștea și nevoia repetată de confirmare că totul va fi bine. Pot apărea și oboseala, tensiunea musculară, insomnia sau somnul agitat.

Uneori, adolescentul începe să evite exact situațiile care îi provoacă teamă. Poate refuza să răspundă la ore, să susțină prezentări, să participe la activități de grup sau să meargă în anumite locuri. În anxietatea socială, întâlnirile și conversațiile cu alte persoane pot deveni o sursă majoră de teamă. În alte forme de anxietate, preocupările pot viza sănătatea, siguranța familiei, performanțele școlare sau posibilitatea ca un eveniment negativ să se producă.

AACAP atrage atenția că adolescenții liniștiți, conștiincioși și dornici să nu creeze probleme pot trece uneori neobservați, chiar dacă se confruntă cu anxietate semnificativă. Faptul că un copil respectă regulile și are rezultate școlare bune nu exclude existența unei suferințe emoționale.

Durerile de burtă, palpitațiile și amețeala pot avea legătură cu anxietatea

Anxietatea nu se manifestă numai prin gânduri și emoții. Organismul reacționează la teamă prin activarea mecanismelor biologice implicate în răspunsul la pericol. Astfel pot apărea palpitații, transpirație, tremur, senzație de lipsă de aer, greață, amețeală, dureri de cap, tensiune musculară sau disconfort abdominal.

În timpul unui atac de panică, simptomele pot apărea brusc și pot fi foarte intense. Adolescentul poate avea impresia că nu mai poate respira, că își pierde controlul sau că urmează să se întâmple ceva grav. Astfel de episoade sunt înfricoșătoare și pot determina tânărul să înceapă să evite locurile în care se teme că atacul s-ar putea repeta.

Simptomele fizice nu trebuie atribuite automat anxietății. Palpitațiile, durerile în piept, dificultățile de respirație, amețeala sau alte manifestări persistente pot avea și cauze medicale. O evaluare realizată de medic poate fi necesară pentru a stabili dacă există o problemă fizică și pentru a decide dacă este indicat și un consult de sănătate mintală.

Schimbările care ar trebui să-i alerteze pe părinți

Un semn important este modificarea vizibilă a comportamentului. Un adolescent care obișnuia să meargă cu plăcere la școală poate începe să găsească permanent motive pentru a rămâne acasă. Un tânăr sociabil poate refuza întâlnirile cu prietenii. Pot apărea scăderea performanțelor școlare, dificultatea de a termina temele, absenteismul sau renunțarea la activități care înainte îi făceau plăcere.

Somnul oferă, de asemenea, indicii importante. Unii adolescenți adorm greu deoarece nu își pot opri șirul grijilor. Alții se trezesc frecvent, au coșmaruri sau se simt epuizați dimineața. Irritabilitatea persistentă, izbucnirile emoționale și dificultatea de concentrare pot completa tabloul.

Un alt semnal îl reprezintă evitarea tot mai extinsă. La început, adolescentul poate evita o singură situație. Cu timpul, teama se poate răspândi către alte contexte, iar libertatea lui de a participa la viața școlară și socială se restrânge. Evitarea aduce adesea o ușurare pe termen scurt, dar poate contribui la menținerea anxietății pe termen mai lung.

Ajutorul specializat devine deosebit de important atunci când simptomele produc suferință evidentă, afectează funcționarea zilnică sau continuă să se agraveze. Dacă adolescentul vorbește despre moarte, despre dorința de a dispărea, despre autovătămare sau despre sinucidere, situația trebuie tratată ca una serioasă și este necesară o evaluare imediată. În cazul unui pericol iminent, trebuie contactate serviciile de urgență.

Ce presupune evaluarea și cum poate fi tratată anxietatea

Evaluarea nu înseamnă doar aplicarea unui chestionar. Specialistul discută cu adolescentul și, în funcție de vârstă și de situație, cu părinții sau îngrijitorii. Sunt analizate simptomele, momentul în care au apărut, situațiile care le intensifică, efectele asupra școlii și relațiilor, somnul, starea fizică și eventualele alte dificultăți emoționale.

Este importantă și diferențierea anxietății de alte probleme care pot produce simptome asemănătoare. Depresia, tulburările de somn, unele afecțiuni medicale sau consumul anumitor substanțe pot influența starea emoțională și comportamentul unui adolescent. Din acest motiv, evaluarea trebuie individualizată.

Psihoterapia este una dintre principalele metode de tratament. Terapia cognitiv-comportamentală este bine studiată în tulburările de anxietate și îi poate ajuta pe tineri să recunoască tiparele de gândire care le intensifică frica, să-și dezvolte strategii de gestionare a simptomelor și să se confrunte treptat, într-un cadru controlat, cu situațiile pe care tind să le evite. AACAP indică psihoterapia drept tratament de primă linie pentru formele ușoare de anxietate.

În cazurile mai severe sau atunci când răspunsul la psihoterapie este insuficient, medicul poate lua în considerare tratamentul medicamentos. Alegerea unui medicament pentru un adolescent necesită evaluare medicală, monitorizare și o discuție atentă despre beneficii și posibile efecte adverse. Medicamentele nu ar trebui administrate unui copil sau adolescent după recomandări găsite pe internet ori folosind tratamentul prescris unei alte persoane.

Sprijinul familiei rămâne esențial. Părinții pot ajuta ascultând fără ironii și fără a minimaliza teama. Expresii care sugerează că adolescentul trebuie pur și simplu să se controleze pot accentua sentimentul că nu este înțeles. Mai util este ca adultul să recunoască faptul că teama este reală pentru copil și, în același timp, să îl sprijine să caute soluții și să revină treptat la activitățile pe care anxietatea îl determină să le evite.

Anxietatea adolescentului nu trebuie nici dramatizată, nici ignorată. Diferența dintre o emoție firească și o problemă care necesită ajutor se vede în persistență, intensitate și efectele asupra vieții cotidiene. Atunci când frica începe să dicteze unde merge tânărul, cu cine vorbește, ce activități evită și cât de liber își poate trăi viața, evaluarea de specialitate poate reprezenta un pas important către recuperare.are.