Senatoare SUA: Raportul care contestă anularea alegerilor din România este „eronat” și „lipsit de obiectivitate”, ”nimeni nu-i dă atenție”

Senatoare SUA Raportul care contestă anularea alegerilor din România este eronat și lipsit de obiectivitate nimeni nu-i dă atenție

Raportul Comisiei juridice a Camerei Reprezentanților a SUA care pune sub semnul întrebării anularea alegerilor prezidențiale din România este „eronat”, „ideologic” și „partizan”, a declarat luni, la București, senatoarea democrată Jeanne Shaheen.

„Raportul este un document ideologic, partizan, căruia nimeni nu îi acordă atenție în zona de apărare a SUA, în public. Credem că este eronat și nu este bazat pe fapte și nu acordăm nicio atenție acestuia, așa că românii ar trebui să îl ignore, deoarece nu duce nicăieri, garantez asta”, a afirmat Shaheen, în cadrul unei conferințe de presă.

Ea a explicat că documentul reflectă polarizarea politică din Camera Reprezentanților. „După cum știți, avem două Camere ale Congresului și două partide reprezentate acolo. Majoritatea în Camera Reprezentanților a decis o abordare foarte partizană privind tot felul de subiecte, iar acesta este unul dintre ele”, a adăugat senatoarea.

Raportul preliminar, publicat la începutul lunii, susține că instituții europene ar fi intervenit în procese electorale din state membre ale Uniunii Europene și face referire la scrutinul prezidențial din România din 2024, când Curtea Constituțională a anulat rezultatul primului tur, câștigat de candidatul independent Călin Georgescu, după ce serviciile de informații au indicat o posibilă campanie de influență rusă desfășurată pe platforma TikTok.

Documentul mai afirmă că, în baza Legii privind serviciile digitale (DSA), Comisia Europeană ar fi exercitat presiuni asupra platformelor online înaintea unor alegeri naționale din mai multe state, inclusiv România, acuzații care nu reprezintă o poziție oficială adoptată de Congresul SUA.

Mesaj privind parteneriatul strategic

În timpul vizitei la București, senatoarea s-a întâlnit cu președintele Nicușor Dan și cu miniștrii Afacerilor Externe și Apărării.

Shaheen a reafirmat importanța relației bilaterale, arătând că România rămâne „unul dintre cei mai puternici, cei mai loiali și cei mai importanți aliați ai SUA”.

„Guvernele se pot schimba, liderii se pot schimba, dar relația dintre popoarele american și român va continua și asta am văzut azi. Datorită acestui parteneriat NATO este mai puternică, România este mai puternică și SUA sunt mai puternice, iar acesta este un mesaj foarte important pe care îl transmitem adversarilor noștri, în special lui Vladimir Putin, în Rusia”, a declarat senatoarea.

Citește și

Comentarii

Citește mai departe

Elveția a declarat că a refuzat două cereri ale SUA de survolare a teritoriului său în cadrul operațiunilor legate de războiul actual din Orientul Mijlociu, invocând neutralitatea sa în temeiul dreptului internațional, potrivit France24. „În total, două cereri legate de războiul din Iran au fost refuzate, în timp ce un zbor de mentenanță și două […]
Noua monedă de zece cenți a Statelor Unite, emisă ca parte a unei serii speciale cu ocazia celei de-a 250-a aniversări a independenței, care va fi sărbătorită pe 4 iulie, a generat controverse prin omisiunea tradiționalei ramuri de măslin, care obișnuia să fie prezentă, pe fondul atacurilor militare americane aspra Iranului, relatează EFE, preluată de […]
Administrația lui Donald Trump ar urma, potrivit unor informații, să primească 10 miliarde de dolari de la investitori, ca parte a unui acord pentru a crea o versiune a TikTok controlată de SUA, potrivit The Guardian. Cele 10 miliarde de dolari, considerate de guvernul SUA un fel de comision de tranzacție, vor fi plătite de […]
Israelul a ucis 12 membri ai personalului medical într-un atac asupra unui centru medical din sudul Libanului vineri noaptea, aducând numărul personalului medical ucis în țară de Israel la 31 în ultimele 12 zile. O clinică din orașul Burj Qalaouiyah a fost lovită, vineri seară, de un atac israelian care a dat foc structurii și […]
Cetățenii americani ar trebui să părăsească Irakul imediat, a anunțat ambasada SUA la Bagdad într-o alertă de securitate actualizată sâmbătă, în urma unui atac cu rachete efectuat peste noapte asupra clădirii ambasadei, potrivit The Guardian. „Americanii se confruntă cu riscul de răpire, iar cetățenii americani au fost vizați direct. Milițiile teroriste aliniate cu Iranul pot […]