Delegația Ucrainei prezentă la Geneva pentru consultări privind planul administrației Trump de a pune capăt războiului cu Rusia a avut, duminică, o primă întâlnire cu reprezentanții Franței, Germaniei și Regatului Unit, a anunțat negociatorul-șef al Kievului, Andrei Iermak.
„Am avut prima întâlnire cu consilierii pentru securitate națională ai liderilor din Regatul Unit, Franța și Germania. Următoarea întâlnire va avea loc cu delegația americană”, a transmis Iermak pe Telegram. El conduce delegația ucraineană prezentă la negocierile organizate în Elveția.
Duminică are loc la Geneva o rundă de discuții între oficiali ucraineni, americani și europeni privind planul de pace promovat de Donald Trump. Documentul stârnește îngrijorări majore la Kiev, unde este perceput ca o posibilă „capitulare forțată”, dar Washingtonul insistă că nu este o ofertă finală.
Statele Unite sunt reprezentate la reuniune de secretarul de stat Marco Rubio, care a sosit în cursul dimineții la Geneva pentru discuții cu delegațiile ucraineană și europeană.
Planul american, structurat în 28 de puncte, este prezentat ca „un cadru pentru negocieri” menit să pună capăt conflictului declanșat de aproape patru ani de invazia Rusiei. Textul a fost primit favorabil de președintele rus Vladimir Putin, întrucât include mai multe elemente cerute de Moscova: concesii teritoriale din partea Ucrainei, reducerea drastică a dimensiunii armatei ucrainene și renunțarea la aderarea la NATO. În schimb, planul prevede garanții de securitate occidentale pentru Kiev, pentru a preveni un nou atac rusesc.
Negociatori europeni se află duminică la Geneva în încercarea de a convinge delegația americană să includă preocupările europene în propunerea finală. Capitalele europene insistă că niciun acord de pace nu poate fi încheiat fără implicarea directă a Ucrainei.
Mai multe țări europene, inclusiv Ucraina, afirmă că au fost practic excluse din faza de elaborare a planului american în 28 de puncte, pe care criticii îl consideră favorabil Rusiei și potențial periculos pentru securitatea pe termen lung a Europei.
Președintele Volodimir Zelenski a declarat duminică după-amiază că există progrese în corectarea aspectelor problematice ale planului: „Există acum înțelegerea că propunerile americane pot include elemente bazate pe perspectiva ucraineană, esențiale pentru interesele noastre naționale”, a scris el pe X, adăugând că „munca continuă pentru a face aceste elemente eficiente în atingerea obiectivului principal: oprirea războiului și a vărsării de sânge”.
Senatorul american Angus King, critic al planului, a declarat pentru POLITICO că speră ca „după consultările cu Ucraina și europenii, să apară un acord mai just și mai responsabil”.
„Toți dorim pace, mai ales poporul ucrainean care a suportat greul acestui atac revoltător, însă această pace trebuie să fie dreaptă și durabilă. Planul propus nu este nici just, nici, dacă ne uităm la istorie, durabil”, a adăugat el.
Președintele Consiliului European, António Costa, a confirmat că liderii celor 27 de state membre vor continua discuțiile luni în Angola, în cadrul unui summit Europa–Africa, pentru a lucra la un contraplan european.
Între timp, președintele Trump pare să fi renunțat la termenul limită din această săptămână impus Ucrainei pentru acceptarea planului american, afirmând că propunerea „nu este oferta mea finală”.
Totuși, duminică, pe platforma sa Truth Social, liderul american a criticat atât Bruxellesul, cât și Kievul: „Conducerea Ucrainei nu a arătat nicio recunoștință pentru eforturile noastre, iar Europa continuă să cumpere petrol din Rusia”, a scris Trump.