Senatorul Paul Pintea, recidivist. A fugit iar de polițiști, el conducea mașina având permisul suspendat. De la POT el a ajuns la PSD

Senatorul Paul Pintea recidivist. A fugit iar de polițiști el conducea mașina având permisul suspendat. De la POT el a ajuns la PSD

În noaptea de joi spre vineri, senatorul Paul Ciprian Pintea, fost POT, actual PDS, a fost prins de polițiștii rutieri din Zalău conducând un autoturism cu permisul suspendat, iar când i s-a făcut semn să oprească, a ignorat indicațiile agenților și și-a continuat drumul.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj, incidentul s-a petrecut la ora 23:57, când un echipaj al Serviciului Rutier a observat autoturismul condus de senator pe străzile municipiului Zalău.

„La semnalul regulamentar de oprire, conducătorul auto nu s-a conformat și și-a continuat deplasarea, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia în trafic. Autoturismul a fost oprit la scurt timp”, a transmis IPJ Sălaj.

La volan a fost identificat un bărbat de 37 de ani, din Zalău, care, în urma verificărilor, s-a dovedit a fi senatorul Paul Pintea. Polițiștii au constatat că acesta avea suspendat dreptul de a conduce. Testarea cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ.

Dosar penal și sancțiuni

În cauză a fost deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul cu permisul suspendat, infracțiune prevăzută de art. 335 alin. (2) din Codul Penal, pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă penală.

Fiind vorba despre un senator în funcție, dosarul va fi înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pe lângă dosarul penal, senatorul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea semnalului regulamentar de oprire, conform art. 31 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Dacă va fi condamnat, permisul de conducere îi va fi anulat, cu excepția cazurilor în care instanța decide renunțarea la urmărirea penală, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei.

Antecedente: condamnat pentru aceeași faptă

Nu este prima dată când senatorul Pintea are probleme cu legea. În iunie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat la 1 an și 5 luni de închisoare cu suspendare pentru aceeași infracțiune – conducerea unui autovehicul cu permisul suspendat.

El a fost obligat să efectueze 60 de zile de muncă în folosul comunității, la Primăria Zalău sau la Spitalul Județean de Urgență Zalău, și să plătească 800 de lei cheltuieli de judecată.

Decizia nu este definitivă, senatorul formulând apel. Curtea Supremă urmează să se pronunțe pe 8 decembrie.

Probleme și în familie

Scandalurile din familia Pintea par să nu se mai oprească. În septembrie 2025, fratele senatorului, Dan Pintea, a fost prins băut la volan, după ce a provocat un accident la ieșirea din Zalău spre Hereclean, lovind mai multe autoturisme parcate, anunță Monitorul de Sălaj.

El este cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului și riscă până la 5 ani de închisoare.

Comentarii

Citește mai departe

Lumea noastră și fiecare ființă care face parte din ea este amenințată de plastic. Plasticul se găsește în ape, pe străzi, pe marginea drumului, în vârfuri de munte, în parcuri, pe plaje și peste tot unde este lăsat în urmă. De ce? Pentru că plasticul nu se descompune, iar viața acestuia se întinde pe sute […]
Candidatul POT la Primăria Capitalei, George Burcea, a obținut mai puține voturi decât Eugen Teodorovici, în condițiile în care acesta din urmă nu a mai participat la alegeri. Ciprian Ciucu conduce în cursa pentru Primăria Capitalei, după numărarea a peste 90% dintre voturi, cu 184.678 de voturi, reprezentând 35,41 la sută. Pe locul al doilea […]
Telemedicina a evoluat spectaculos în ultimul deceniu, iar în 2025 asistăm la integrarea sa deplină în practica medicală curentă. De la consultații la distanță și monitorizarea pacienților cronici, până la utilizarea inteligenței artificiale în diagnostic, medicina digitală redefinește accesul la servicii medicale, eficiența actului medical și siguranța pacientului. Acest articol analizează rolul actual al telemedicinei, […]
Candidatul PSD la șefia Consiliului Județean Buzău, Marcel Ciolacu, a câștigat scrutinul desfășurat duminică, 7 decembrie, potrivit centralizării voturilor din peste 80% din secții. Ciolacu s-a detașat clar, fiind urmat la distanță considerabilă de candidatul AUR, Ștefăniță Avrămescu. Conform datelor parțiale, care acoperă aproximativ 85% din voturi, Marcel Ciolacu se situează pe primul loc, consolidând […]
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avut duminică o convorbire telefonică cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, înaintea vizitelor sale planificate la Londra, Bruxelles şi Roma pentru discuţii privind procesul de pace, a anunţat serviciul de presă al executivului de la Roma, citat de Reuters, citată de Agerpres. Trimisul special al preşedintelui american Donald Trump pentru Ucraina, […]