Serban Nicolae sustine ca PSD este singurul care se bate cu coruptia: „Unii lupta impotriva coruptiei doar din gura”

news

Presedintele Comisiei juridice din Senat, Serban Nicolae (PSD), a afirmat ca social-democratii au facut de-a lungul timpului lucruri concrete in favoarea luptei anticoruptie, pe cand altii o fac „doar din gura”, si a precizat ca romanii vor ca eforturile sa continue, dar nu prin „protocoale secrete”, echipe mixte si interceptari, cu referire la SRI si DNA, scrie News.ro.

Senatorul a afirmat ca PSD sustine lupta anticoruptie in adevaratul sens al cuvantului, pentru ca, in timp ce pentru unii acest angajament este „discutabil”, social-democratii sunt cei care au infiintat PNA (ulterior devenit DNA) si au emis legi precum cea privind transparenta in exercitarea functiilor publice in anii 2002-2003.

„OUG 43/2002, prin care s-a infiintat PNA. E adevarat, tot prin OUG. Nu imi dau seama daca peste noapte sau peste zi, dar prin OUG s-a infiintat structura cunoscuta astazi ca DNA”, a spus el.

Nicolae a criticat astfel referendumul dorit de Klaus Iohannis, constatand ca presedintele „nu stie ce vrea poporul roman” si vrea sa il consulte asupra unui subiect asupra caruia exista consens.

„Unii lupta impotriva coruptiei doar din gura. Eu sunt convins ca poporul roman nu vrea continuarea luptei anticoruptie prin protocoale secrete, prin echipe mixte, prin peste 40.000 de mandate de interceptari. (…) Asta nu este lupta anticoruptie si intarirea integritatii functiei publice”, a afirmat el, facand referire la colaborarea DNA-SRI.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: