Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) aruncă pe piață o nouă teorie a conspirației: „Comisia Europeană ar avea un plan de schimbare a puterii în Ungaria” cu participarea Ucrainei

Serviciul de Informații Externe al Rusiei SVR aruncă pe piață o nouă teorie a conspirației Comisia Europeană ar avea un plan de schimbare a puterii în Ungaria cu participarea Ucrainei
Serviciul de Informații Externe al Rusiei a acuzat Comisia Europeană că intenționează să „schimbe regimul de la Budapesta” și să-l aducă la putere pe principalul rival al actualului prim-ministru Viktor Orban și că Ucrainei i s-a „încredințat munca murdară” în acest proces.

O astfel de declarație a fost publicată de serviciul de presă al SVR pe 13 august, relatează publicația ucraineană European Pravda.

Comisia Europeană își pierde răbdarea cu politicile prim-ministrului ungar Viktor Orban din cauza „încercărilor de a urma o politică independentă și de a influența adoptarea unor decizii colective, în principal privind Rusia și Ucraina”, a precizat Serviciul de Informații Externe al Rusiei într-un comunicat, iar „ultima picătură care a umplut paharul a fost decizia maghiarilor de a bloca proiectul de buget al UE pe 7 ani, care, conform estimărilor lor, este conceput pentru a militariza Europa”, se mai arată în comunicat.

SVR consideră că, în acest sens, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, „investighează serios scenarii pentru o schimbare a «regimului de la Budapesta» și îl consideră, se pare, pe principalul ei rival, liderul partidului de opoziție «Tisza», Peter Magyar, drept cel mai bun candidat pentru a-l înlocui pe Orban.

„Calculul este de a-l aduce la putere în alegerile parlamentare din primăvara anului 2026 și, eventual, mai devreme. Resurse materiale, administrative, media și de lobby semnificative au fost deja mobilizate în sprijinul lui Magyar. Fonduri germane, o serie de ONG-uri norvegiene pentru drepturile omului și Partidul Popular European sunt gata să ofere resurse financiare”, afirmă SVR.

De asemenea, au anunțat presupusa participare a Ucrainei la acest plan.

„Kievul, ofensat de blocarea de către Budapesta a procesului de integrare europeană, s-a alăturat activ campaniei de dezmembrare a guvernului maghiar la ordinul Bruxelles-ului”, se arată în comunicatul SVR. „În același timp, regimul Zelenski face cea mai murdară treabă, în special destabilizează situația din Ungaria prin capacitățile serviciilor speciale ucrainene și ale diasporei care trăiește acolo”, susține SVR.

Comments are closed.

Citește mai departe

PSD îi cere lui Ilie Bolojan să susțină un guvern cu puteri depline, deși îl acuză că a „prăbușit economia, investițiile, afacerile românești și nivelul de trai al românilor”. Într-un mesaj publicat sâmbătă pe Facebook, social-democratul Florin Barbu susține că Bolojan urmărește să blocheze din Parlament viitorul executiv și solicită sprijinul „tuturor partidelor responsabile” pentru […]
Președintele american Donald Trump a lansat sâmbătă, 10 octombrie, un nou atac la adresa omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, afirmând că Ucraina ar trebui să își aleagă un alt lider, capabil să încheie un acord cu Rusia. Declarațiile vin la numai o zi după ce Trump a anunțat o înțelegere cu Vladimir Putin pentru importul […]
Uniunea Europeană „folosește toate mijloacele disponibile” pentru a evita o posibilă criză comercială iminentă cu China, a declarat comisarul european pentru industrie, Stéphane Séjourné, în contextul în care blocul comunitar a anunțat sprijin pentru o nouă serie de proiecte dedicate materiilor prime critice, potrivit The Guardian. Séjourné a anunțat vineri că Uniunea Europeană va susține […]
Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, afirmă că liberalii nu vor participa la o nouă guvernare alături de PSD și transmite că, dacă social-democrații intră la guvernare, PNL va trece în opoziție. Motreanu acuză PSD că afișează public disponibilitate pentru dialog și parteneriat, în timp ce, în realitate, ar purta „negocieri subterane” cu diverse grupuri […]
Extractul obținut din frunzele de dud alb, cunoscut în literatura de specialitate sub denumirea de Morus alba, este studiat de mai mulți ani pentru posibilele sale efecte asupra metabolismului glucidelor. Interesul cercetătorilor se concentrează în special asupra capacității unor compuși din frunză de a influența creșterea glicemiei după consumul alimentelor bogate în carbohidrați. Ce substanțe […]