Severin, alaturi de Tariceanu, sustine ca toti romanii sunt HOTI: „Nu suntem corupti daca toata lumea incalca legea”

politica

Fostul europarlamentar PSD Adrian Severin, condamnat in prima instanta la trei ani si trei luni de inchisoare pentru luare de mita si trafic de influenta, a declarat joi, in cadrul unei dezbateri despre justitie, tinuta la Parlament, ca daca prea multa lume incalca o lege inseamna ca legea trebuie schimbata si ca „daca toti suntem corupti, inseamna ca nimeni nu e corupt”.

„Cand o lege este incalcata de prea multa lume, inseamna ca legea trebuie schimbata, ca nu o sa schimbam poporul. (…) Ne miram ca poporul este corupt, ca toata lumea incalca legea. Daca toti suntem corupti, inseamna ca nimeni nu e corupt. Coruptia inseamna deviere si devierea nu poate fi a majoritatii sau a unanimitatii”, a declarat fostul europarlamentar PSD Adrian Severin, condamnat in prima instanta la trei ani si trei luni de inchisoare pentru luare de mita si trafic de influenta in Parlamentul European.

Declaratiile au fost facute in cadrul unei dezbateri intitulate „Independenta Justitiei si relatiile cu Parlamentul si Guvernul – factor decisiv in functionarea statului de drept”, organizata la Parlament de conducerea celor doua camere.

„Justitia independenta nu trebuie sa fie calaul libertatilor, ci garantul libertatilor. Or, ceea ce noi constatam din ce in ce mai mult, mai ales prin insistenta pe latura punitiva, ca ea devine din ce in ce mai mult calaul libertatilor”, a mai spus Severin, citat de Digi 24.

La dezbatere a participat si presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a lansat atacuri la adresa justitiei, el fiind trimis in judecata de procurorii DNA in legatura cu dosarul Ferma Baneasa, pentru marturie mincinoasa si favorizarea faptuitorului.

„Sub paravanul luptei necesare impotriva coruptiei s-au produs abuzuri flagrante, care au anulat cele mai elementare drepturi ale omului, dreptul la propria imagine si prezumtia de nevinovatie, iar telejustitia a devenit un modus operandi curent. Scaderea increderii in actul de justitie e datorata si modului in care serviciile de informatii au transformat justitia, dupa propriile asertiuni, intr-un camp tactic. Banuielile privind ofiterii acoperiti in randul autoritatilor judecatoresti persista si nu vad nicio actiune care sa inlature aceasta banuiala teribila”, a declarat Calin Popescu Tariceanu, citat de Digi 24.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: