Severin sustine ca ar vrea sa moara, sa-si „intalneasca Creatorul”: „Lumea de azi e plina de mizerii”

news

Un nou mesaj halucinant lansat in spatiul public de Adrian Severin, fost europarlamentar PSD condamnat la inchisoare cu executare pentru coruptie. El soune ca il invidiaza pe Pimen, care a plecat la „intalnirea cu Creatorul sau”.

„Arhipastorul dreptcredinciosilor crestini din obcinile Bucovinei, IPS Pimen, a plecat sa se odihneasca in corturile dreptilor.

(…) Daca invidia nu ar fi un pacat, l-as invidia pe cel plecat la intalnirea cu Creatorul sau, pentru privilegiul de a parasi la timp potrivit lumea de mizerii in care se chinuie azi sufletele noastre zilnic crucificate.

Am fost prezent la intronizarea IPS Pimen, oficiata sub conducerea unui tanar Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, de conlucrarea cu care legam mari sperante de bine pentru neamul romanesc. Am vorbit cu acel prilej la agapa care a urmat serviciului religios, intr-o vreme in care Guvernul Romaniei respecta biserica si o ajuta spre binele tarii, fara a incerca sa o domine spre profitul meschin al puterii seculare. A fost odata, ca niciodata…”, a scris Severin pe Facebook.

Severin a fost prezent, saptamana trecuta, la mitingul adeptilor teoriilor conspiratiei din Piata Victoriei. El a refuzat sa vorbeasca cu jurnalistii.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: