Sfaturile Papei Francisc catre mamele care se plang sa fiii lor „nu au curajul sa se casatoreasca”: „Sa nu ii mai calce camasile si sa inceapa sa-i trimita o parte din ele pentru a-l determina sa paraseasca cuibul”

externe

Papa Francisc a deplans sambata faptul ca „atat de multi tineri nu au curajul sa se casatoreasca” si i-a indemnat sa se grabeasca sa faca acest pas, relateaza duminica dpa, citata de Agerpres.

Suveranul pontif a declarat ca multe mame ii cer sa vorbeasca cu fiii lor care, de exemplu, la varsta de 37 de ani nu sunt inca casatoriti. El a spus ca a sfatuit-o in gluma pe una din ele sa „nu ii mai calce camasile si sa inceapa sa-i trimita o parte din ele pentru a-l determina sa paraseasca cuibul”.

Tinerii nu ar trebui sa alerge la „mama” atunci cand au probleme, ci sa priveasca spre viitor, a declarat papa Francisc la slujba oficiata la incheierea celei de-a zecea Intalniri Mondiale a Familiilor, in Piata Sf. Petru din Roma, la care au participat credinciosi si reprezentanti ai Bisericii Catolice.

Papa Ioan Paul al II-lea a initiat evenimentul de amploare cu prelegeri si sarbatori bisericesti, in 1994.

In acest an, au fost asteptati circa 2.000 de delegati din 120 de tari. Cea de-a zecea intalnire a fost, de fapt, planificata pentru 2021, dar a fost amanata din cauza pandemiei de coronavirus.

Subiectele discutate au inclus sexualitatea, casatoria si migratia. Inainte de eveniment, au existat critici in legatura cu noile linii directoare trasate de Biserica privind casatoria care continua sa puna accentul pe castitate, si anume fara relatii sexuale inainte de casatorie. Criticile s-au referit la faptul ca acest lucru nu mai este in concordanta cu vremurile actuale, mai ales in ceea ce priveste tinerii, noteaza dpa.

Mai mult despre:

Comentarii: