Si Citu vrea conservatorism pentru PNL. Ce prevede motiunea depusa de premier pentru a obtine sefia partidului

politica

PNL va ramane un partid de centru-dreapta, care are drept curente principale liberalismul, crestin-democratia si conservatorismul, subliniaza Florin Citu in motiunea cu care candideaza pentru functia de presedinte al partidului.

„Partidul National Liberal va ramane un partid de centru-dreapta, care are drept curente principale liberalismul, crestin-democratia si conservatorismul. Liantii ideologici care unesc toate orientarile din interiorul partidului sunt fondul liberal comun si apartenenta la miscarea populara europeana”, se arata in motiunea intitulata „Romania liberala”.

Citu afirma ca liberalismul modern pe care il sustine se bazeaza pe urmatorii piloni: punerea cetatenilor in centrul guvernarii si politicii prin oferirea celui mai avantajos contract politic pentru acestia; statul de drept; statul eficient pus in slujba cetateanului; concentrarea statului asupra furnizarii corespunzatoare a celor mai importante bunuri si servicii publice; furnizarea cadrului institutional necesar productiei private eficiente a unor bunuri si servicii aflate astazi in sarcina statului.

„Democratia si proprietatea privata nu pot fi un moft sau un lux, dupa cum s-au exprimat unii, ci ar trebui sa reprezinte normalitatea. Nu poate exista o diferenta intre cum intelegem sa aparam principiile democratice in interiorul partidului si modul in care intelegem sa le extindem in viata publica, dar, in acelasi timp, trebuie sa fim siguri ca respectam adevaratele principii ale democratiei si liberalismului”, transmite el.

Citeste si: Motiunea lui Orban. El vrea sa traga PNL spre conservatorism si preia de la USR metoda de adoptare a deciziilor importante prin referendum intern

Potrivit lui Citu, a venit timpul pentru o schimbare de paradigma in PNL: „Este nevoie sa ne indreptam atentia asupra valorilor autentic liberale precum libertatea, spiritul intreprinzator, responsabilitatea personala. In acest sens, este imperativ sa readucem in centrul discutiei institutia proprietatii private si sa descatusam spiritul antreprenorial care continua sa fie inabusit de reglementari, de o povara fiscala excesiva si de un aparat birocratic supradimensionat si ineficient. A sosit clipa sa recunoastem ca dezvoltarea poate veni numai in masura in care avem un cadru institutional propice economisirii si alocarii resurselor prin mecanismul pietei libere”.

El vorbeste si despre un nou „contract de incredere cu cetatenii Romaniei”, prin care PNL isi asuma o serie de obligatii: construirea bugetelor pe principii de responsabilitate, transparenta, participare, echitate, eficienta si predictibilitate; cresterea in PIB a ponderii veniturilor bugetare se va realiza prin sporirea gradului de conformare voluntara, in urma oferirii de servicii digitale, reducerii birocratiei, simplificarii legislatiei fiscale si eliminarii muncii „la negru”, a evaziunii fiscale si a fraudei; sporirea investitiilor publice in fiecare an, in raport cu cresterea economica si in baza analizelor cost-beneficiu conform exigentelor pietei.

Florin Citu se pronunta si pentru sustinerea implicarii mediului de afaceri in proiectele guvernamentale de anvergura, prin parteneriate public-privat (PPP), deoarece acestea stimuleaza activitatea sectorului privat, reduc presiunea asupra bugetelor si ajuta la mentinerea sub control a deficitelor publice.

„Sectorul productiv trebuie sa fie pilonul de baza al oricarei economii. Aici se creeaza cea mai mare parte a locurilor de munca, mai bine platite decat in alte sectoare si se formeaza valoarea adaugata care contribuie la cresterea economica. (…) PNL sustine stimularea performantei in sectorul public printr-un nou cadru de salarizare, proiect deja demarat la MMPS, care va elimina discrepantele existente in momentul de fata si va regandi sistemul de sporuri. Obiectivul pe care ni l-am propus este sa ajungem la un sistem de salarizare corect si transparent, care sa includa totodata bonusuri pentru performanta”, se explica in motiune.

Citu adauga ca, in momentul in care se va ajunge la o revizuire a Constitutiei, PNL trebuie sa militeze pentru acele masuri care garanteaza si intaresc liberalismul constitutional, printre solutiile avute in vedere numarandu-se cresterea gradului de protectie a drepturilor si libertatilor fundamentale, clarificarea raporturilor dintre factorul politic si autoritatea judecatoreasca, precum si consolidarea justitiei constitutionale.

In domeniul Justitiei, el sustine o politica penala coerenta si unitara, desfiintarea Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie, recuperarea prejudiciilor rezultate din infractiuni si o cooperare judiciara eficienta in plan european.

„Motiunea de fata nu-si propune sa dea raspunsuri tuturor domeniilor si problemelor. Si nici sa-si aroge postura de a inventa solutii acolo unde acestea deja exista. Romania este astazi in situatia de a avea un presedinte si un Guvern care impartasesc aceeasi viziune de dezvoltare a Romaniei si care isi asuma obiective comune pe termen mediu si lung. Din acest motiv, parteneriatul cu presedintele Klaus Iohannis va fi unul central in actiunile noastre”, evidentiaza Florin Citu.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: