Si Dana Girbovan fuge la Avocatul Poporului: „Guvernul PNL a incalcat referendumul pe justitie”. Atac politicianist

news

Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania (UNJR), condusa de Dana Girbovan, acuza Guvernul Orban ca a modificat prin OUG referitoare la achizitiile publice aspecte ce tin de legile justitiei, ceea ce contravine referendumului din 2019, si anunta ca va solicita Avocatului Poporului sa sesizeze urgent Curtea Constitutionala.

”Guvernul Orban a modificat fara nici o consultare, prin ordonanta de urgenta, aspecte ce fac parte din statutul judecatorului, sfidand vointa a milioane de romani care, cu ocazia referendumului din mai 2019, au votat interzicerea adoptarii de catre Guvern a ordonantelor de urgenta in domeniul justitiei. Astfel, prin OUG 23/2020 (n.r – pentru modificarea si completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizitiilor publice) una dintre cele 25 de ordonante de urgenta adoptate in ultima noapte de guvernare din 04 februarie 2020, au fost aduse modificari grave statutului judecatorilor, prin stabilirea unei abateri disciplinare ce are ca efect atat o ingerinta directa si fara precedent a Guvernului in actul de judecata, cat si incalcarea dreptului la un proces echitabil al partilor”, considera UNJR.

In opinia UNJR, prin OUG 23/2020 pentru modificarea si completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizitiilor publice, Guvernul a decis ca toate apelurile si recursurile in materia achizitiilor publice trebuie solutionate intr-un anumit termen, iar “nerespectarea termenelor prevazute de prezenta lege ori a dispozitiilor cuprinse in prezenta lege privind solutiile ori masurile ce pot fi dispuse de instanta constituie abatere disciplinara si se sanctioneaza conform legii” (art. 68^1).

”Este stupefiant ca, dupa Referendumul din 26 mai 2019, la care romanii au votat interzicerea adoptarii ordonantelor de urgenta in domeniul justitiei, referendum sustinut intens de actualul partid de guvernamant, odata ajuns la putere acesta nu are nici o sovaiala in a adopta exact prin ordonanta de urgenta norme ce afecteaza in mod grav statutul judecatorilor si independenta acestora. Adoptarea OUG 23/2020 demonstreaza ipocrizia actualilor guvernanti in ceea ce priveste justitia, interesul fata de aceasta fiind, in realitate, unul pur electoral si populist”, acuza membrii UNJR, apreciind ca modificarile aduse sunt deosebit de grave si pe fondul reglementarii.

Ei reclama ca dispozitia nou adoptata este pur si simplu stupefianta prin modul brutal in care incalca independenta judecatorului de caz, care va trebui sa solutioneze cauza nu in functie modul in care apreciaza cu privire, spre exemplu, la necesitatea si utilitatea unui probatoriu, ci in functie de termenul maxim stabilit de Guvern, sub amenintarea sanctionarii sale.

De asemenea, afirma ca o astfel de dispozitie incalca dreptul la un proces echitabil al partilor care, obligate sa isi dovedeasca pretentiile, pot fi puse in situatia de a nu avea efectiv timpul necesar sa o si faca. Nici un Guvern post-comunist nu si-a permis pana acum o intruziune atat de vadita in actul de judecata si sa sfideze intr-un asemenea mod dreptul partilor la un proces echitabil.

”Mai mult, aceasta abatere disciplinara este special stabilita pentru judecatorii ce cauzele privind achizitii publice, presiunea de Guvern acestora fiind fara precedent. Niciodata istoria post- nu au existat abateri dedicate judecatorilor specializati intr-un anumit de cauze. De asemenea, aceste modificari au fost adoptate avizului CSM, ceea ce legea de functionare CSM”, noteaza UNJR.

”In final, dincolo de toate viciile deosebit de grave ale OUG 23/2020, UNJR subliniaza adoptarea unei noi abateri disciplinare pentru judecatori fara minime consultari cu cei vizati, fara dezbateri publice, prin ordonanta de urgenta, reflecta totalul dispret al actualului Guvern fata de munca judecatorilor si lipsa oricarei preocupari pentru calitatea actului de justitie. UNJR condamna modificarea abuziva a statutului judecatorilor de catre Guvernul Orban prin ordonanta de urgenta, motiv pentru care va solicita Avocatului Poporului sa sesizeze urgent Curtea Constitutionala cu privire la neconstitutionalitatea textului art. 68 ind. 1 introdus in Legea nr. 101/2016 prin art. IV pct. 26 din OUG nr. 23/2020”, conchid judecatorii.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: