Sibiu: Un copil de doi ani, care a cazut de la etajul patru, in stare stabila la spital

news

Accident intre un microbuz si un autoturism

Un copil in varsta de doi ani a cazut, marti, de la etajul patru al unui bloc din Sibiu, de la geamul apartamentului in care locuieste, potrivit Ora de Sibiu. El ar fi cazut mai intai pe sarmele de rufe si apoi pe pamant.

Baiatul a fost transportat de urgenta la spital si starea lui este in prezent stabila, au anuntat medicii sibieni.

„Baiatul a fost adus in serviciul CPU al Spitalului Clinic de Pediatrie din Sibiu stabil hemodinamic si respirator, fara leziuni amenintatoare de viata. S-au facut investigatiile si consulturile de specialitate si a fost internat in sectia Chirurgie Pediatrica pentru supraveghere si tratament”, potrivit purtatorului de cuvant al Spitalului de Pediatrie Sibiu.

Potrivit IPJ Sibiu, in apartament se mai aflau cei doi parinti si un alt minor in varsta de 6 ani. Copilul a fost preluat de echipajele medicale si a fost transportat la spital constient.

„In cauza, se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa, urmand a fi stabilite toate imprejurarile in care s-a produs acest incident”, a declarat purtatorul de cuvant al IPJ Sibiu, Luciana Lazar.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: