Singurul politician care a indraznit, pana acum, sa-i ia apararea tanarului incatusat la festivalul lui Firea: „Dragnea si lacheii lui sunt ca mentalitate si mod de actiune in Turcia dictatorului Erdogan si in Rusia dictatorului Putin”

politica

Europarlamentarul Monica Macovei considera ca incatusarea lui Cristian Mihai Dide, dupa ce acesta a proiectat mesajul #Rezist pe Muzeul de Arta din Bucuresti, este expresia „un stat agresiv cu cetatenii lui, care nu accepta libertatea de exprimare, care incalca drepturile omului si nu suporta critica”.

„Incatusarea si ducerea la sectia de Politie a lui Cristian Dide, unul dintre protestatarii din Piata Victoriei, pentru ca a proiectat #rezist pe Palatul Regal, sunt expresia statului pe care si-l doresc Dragnea si lacheii lui pusi in functii sa-i serveasca interesele: un stat agresiv cu cetatenii lui, care nu accepta libertatea de exprimare, care incalca drepturile omului si nu suporta critica.

Dragnea si lacheii lui plantati in functii guvernamentale sunt ca mentalitate si mod de actiune in Turcia dictatorului Erdogan si in Rusia dictatorului Putin. Astea sunt modelele de guvernare ale lui Dragnea, in care cetatenii nu mai au voie sa fie liberi, sunt intimidati si abuzati”, a scris Macovei pe Facebook.

Mesajul #rezist a aparut pe cladirea Muzeului de Arta, vineri seara, in timpul festivalului de lumini Spotlight. Politia a fost sesizata printr-un apel la 112, ulterior stabilidu-se ca proiectia era facuta de un barbat, de la etajul 8 al unei cladiri din apropierea muzeului. Conform politistilor, barbatul a refuzat sa se legitimeze si a folosit un limbaj injurios, fiind dus la sectia de politie si sanctionat contraventional.

Mesajul #rezist a fost proiectat pe cladirea Muzeului de Arta dintr-un balcon al unei cladiri din apropiere vineri seara, cand pe Calea Victoriei erau sute de persoane adunate sa vada proiectiile realizate in timpul Spotlight.

Conform purtatorului de cuvant al Politiei Capitalei, Diana Sarca, „in seara de 13 aprilie, in jurul orei 22.00, prin sistem 112 a fost sesizat faptul ca pe cladirea Muzeului de Arta sunt proiectate imagini”.

„La fata locului s-a deplasat un echipaj de ordine si siguranta publica al Sectiei 3 Politie, care pe terasa de la etajul 8 al unei cladiri din proximitatea muzeului, a depistat un barbat care realiza proiectia. Intrucat acesta a refuzat sa se legitimeze si a avut un limbaj injurios, a fost imobilizat si condus la sectia de politie, unde, dupa identificare, a fost sanctionat contraventional”, a precizat Sarca.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: