Coaliția de guvernare populistă de stânga a prim-ministrului Robert Fico a votat marți pentru desființarea unui birou care protejează persoanele care raportează acte de corupție.
Proiectul de lege – adoptat printr-o procedură accelerată în Ziua Internațională Anticorupție – închide Biroul de Protecție a Denunțătorilor din țară, care a fost creat în 2021 în temeiul Directivei UE privind Protecția Denunțătorilor, relatează Politico.
Biroul închis va fi înlocuit de o nouă instituție a cărei conducere va fi numită de guvern. Criticii și partidele de opoziție spun că schimbarea va elimina diverse protecții pentru denunțători.
Parchetul European a avertizat luna trecută că restricționarea protecției denunțătorilor „limitează serios detectarea, raportarea și investigarea corupției”.
Decizia slovacă, care a trecută cu 78 de voturi în parlamentul format din 150 de locuri, se așteaptă să provoace tensiuni cu Comisia Europeană. Executivul UE a menționat luna trecută că „mai multe elemente ale acestei legi ridică îngrijorări serioase în legătură cu legislația UE”.
„Regretăm că parlamentarii nu au ținut cont de avertismentele zecilor de experți și organizații internaționale, inclusiv Comisia Europeană și Parchetul European, care au atras atenția asupra impactului negativ al noii legi”, a precizat Biroul slovac pentru denunțători într-o postare pe Facebook.
ONG-urile și opoziția politică consideră această măsură drept o răzbunare politică din partea ministrului de Interne, Matúš Šutaj Eštok, al cărui minister a fost amendat de Biroul de denunțători pentru suspendarea din funcție a unor ofițeri de poliție de elită aflați sub protecția denunțătorilor fără a notifica mai întâi Biroul. Ofițerii suspendați investigau corupția în rândul unor înalți oficiali slovaci.
Ministerul de Interne al Slovaciei a declarat pentru POLITICO într-un comunicat că „afirmațiile opoziției sunt false și nu au nicio bază factuală”.
Pentru a deveni lege, legislația are nevoie încă de aprobarea președintelui Peter Pellegrini, care a semnalat că ar putea să o respingă. În acest caz, ar putea fi adoptată de parlament printr-un vot repetat.
De la revenirea la putere în 2023 pentru un al patrulea mandat, partidul Smer al lui Fico a luat măsuri pentru a desființa instituțiile anticorupție, inclusiv desființarea Biroului Procurorului Special, care se ocupase de cazuri de corupție de mare anvergură, și desființarea NAKA, unitatea de poliție de elită însărcinată cu combaterea crimei organizate.