Smecherul cu BMW care a omorat un batran pentru ca traversa prea incet a fost ELIBERAT

news

Cosmin Gigi Dragan, craioveanul care in 2010, inainte de Paste, i-a provocat moartea lui Pavel Rentea, dupa ce l-a batut pentru ca traversa strada prea incet, a obtinut, ieri, la Judecatoria Ploiesti, eliberarea conditionata.

Instanta i-a admis cererea, insa hotararea nu este definitiva, astfel ca Dragan, care a executat 5 ani si 3 luni din pedeapsa de 7 ani inchisoare primita pentru loviri sau vatamari cauzatoare de moarte.

In fata instantei acesta a declarat un singur lucru: „Am primit prea mult pentru un pumn“.

Pavel Rentea plecase la plimbare impreuna cu nepotica lui, pe bulevardul „Decebal” din Craiova. La un moment dat, Pavel Rentea s-a angajat in traversarea trecerii de pietoni si, pentru ca se misca prea incet, Cosmin Gigi Dragan, care circula la volanul unui BMW inmatriculat in Anglia, s-a enervat. Dragan s-a dat jos din masina si l-a lovit cu pumnii pe Rentea, dupa care s-a intors in autoturism.

Rentea a mers mai departe, catre giratoriul de la Peco “Consul“, insa Dragan a venit in fuga dupa el si l-a mai pocnit de cateva ori. In urma loviturilor primite, Pavel Rentea a decedat cateva ore mai tarziu la Clinica de Anestezie si Terapie Intensiva a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Craiova, in urma unui infarct. Tot incidentul a fost surprins de o camera de supraveghere montata in intersectia strazii “Amaradia” cu bulevardul “Decebal”, filmarea ajungand ulterior si pe masa procurorilor.

Pe 6 aprilie 2010, Dragan a fost arestat preventiv pentru comiterea infractiunilor de ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice si loviri sau vatamari cauzatoare de moarte. In noiembrie 2010 Tribunalul Dolj l-a condamnat la 8 ani de detentie.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: