Socialistii se intorc la putere in Germania. Pentru Dragnea inseamna sfarsitul, Martin Schulz nu a uitat cum a fost jignit de „aliatul” sau din Romania

news

Martin Schulz, liderul Partidului Social Democrat (SPD) a declarat vineri, intr-un interviu acordat revistei Der Spiegel, ca una dintre conditiile puse pentru a reveni in coalitia guvernamentala alaturi de crestin-democratii lui Merkel este ca tara sa isi schimbe politica fata de Europa. 

O sursa din partid a declarat ca social-democratii vor purta negocieri cu conservatorii cancelarului Angela Merkel pentru a pune capat crizei politice, informeaza Reuters, citata de Agerpres.

„A-i oferi (presedintelui francez) Emmanuel Macron un raspuns pozitiv va fi un element cheie in orice negociere cu SPD”, a spus Schulz, care a adaugat ca ar trebui elaborata o politica fiscala europeana comuna si infiintat postul de ministru de finante al UE.

Potrivit unor oficialitati din SPD, la o conferinta a partidului care urmeaza sa aiba loc saptamana viitoare, liderii formatiunii ar urma sa-si dea acordul pentru inceperea negocierilor in vederea formarii unei noi coalitii cu conservatorii lui Merkel, a relatat dpa.

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, l-a jignit grav pe liderul social-democratilor germani, Martin Schulz, pe care l-a acuzat de minciuna. Schulz a declarat, in campania electorala din Germania, ca i-ar fi spus personal lui Dragnea ca „daca as fi fost la voi, si eu as fi fost la demonstratii”.

„N-am avut placerea si onoarea de a vorbi cu domnul Schulz, ma abtin cu greu. Am fost sfatuit sa ma abtin pana se termina alegerile din Germania”, a declarat Liviu Dragnea in luna septembrie.

Liviu Dragnea este extrem de prost vazut si la Washington. Departamentul de Stat a emis recent un comunicat in care afirma ca legile justitiei sustinute de PSD pun in pericol lupta anticoruptie si independenta justitiei.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: