Ilie Bolojan a precizat, la B1 TV, că atât poziția sa, cât și cea a PNL au rămas neschimbate față de primăvara și vara acestui an. El a amintit că liberalii au avertizat PSD, înaintea moțiunii de cenzură, că demiterea Guvernului va declanșa o criză politică.
„Personal, atât eu, cât și partidul pe care îl reprezint, rămânem consecvenți cu ceea ce am declarat atât în primăvară, cât și în vară. Dacă vă aduceți aminte, înainte de această moțiune de cenzură, am avertizat PSD că o astfel de moțiune va genera o criză și că, în condițiile în care nu mai respectă nicio înțelegere, nu vom mai face parte dintr-un guvern cu PSD-ul, lucru care a rămas constant”, a declarat premierul interimar.
Bolojan a susținut că PNL nu intenționează să revină asupra acestei decizii în cadrul negocierilor pentru formarea viitorului Executiv.
Liderul PNL a evocat și tentativele anterioare de instalare a unui nou Cabinet după adoptarea moțiunii de cenzură.
„Tot în urma încercărilor care au avut loc de a forma guverne, vă aduceți aminte ceea ce s-a întâmplat cu propunerea de guvern Tomac, dar care n-a mai fost supusă votului”, a afirmat Ilie Bolojan.
Premierul interimar a amintit apoi tentativa de formare a unui guvern condus de Adrian Veștea, despre care a susținut că s-ar fi bazat pe o ruptură în interiorul PNL.
„Am avut apoi încercarea de a forma guvernul Veștea, care era un guvern care se baza pe o trădare din interiorul PNL și, netrecând nici acest lucru, soluția pe care am propus-o la începutul verii și pe care o văd fezabilă este să formăm un guvern de tranziție, i-am spus un guvern de armistițiu”, a declarat Bolojan.
Premierul interimar a explicat că viitorul Cabinet ar trebui să fie condus de un premier susținut parlamentar și să fie format în principal din specialiști cu experiență în domeniile pe care urmează să le gestioneze.
„Văd un guvern tehnocrat în această formulă, cu un premier, în principal, care să se bazeze pe tehnocrați”, a afirmat liderul PNL.
Bolojan a avertizat însă că desemnarea formală a unor persoane prezentate drept independente, dar lipsite de experiență, ar permite partidelor să conducă Executivul din culise, fără să-și asume direct răspunderea.
„Un guvern care are doar niște proxy tehnocrați, dar care nu au cunoștințe în domeniul respectiv, nu sunt oameni calificați, înseamnă, de fapt, o formulă în care unii conduc din spate și alții sunt în față și își pot asuma răspunderea”, a explicat premierul interimar.
Ilie Bolojan a susținut că România dispune de specialiști capabili să formeze un guvern tehnocrat și a prezentat principalele obiective pe care ar trebui să le urmărească un asemenea Cabinet.
„O astfel de formulă, formată din oameni competenți – și avem în fiecare sector din România astfel de oameni –, poate să fie o formulă de tranziție, certă, care să aibă ca misiune importantă să facă ceea ce am discutat mai înainte”, a declarat liderul PNL.
Potrivit acestuia, viitorul Executiv ar trebui să pregătească anul următor, să finalizeze procedurile legate de Planul Național de Redresare și Reziliență și să adopte măsurile bugetare care nu pot fi luate de actualul guvern interimar.
„Să ia măsurile necesare pentru a pregăti anul viitor, să închidă PNRR-ul, pentru că mai există procedurile de închidere în lunile următoare, să facă rectificarea de buget, ca să asigurăm funcționalitatea normală, să pregătească bugetul pentru anul viitor și să trecem această iarnă”, a precizat Ilie Bolojan.
Liderul liberal a declarat că PNL este dispus să participe la discuțiile pentru identificarea unei majorități care să susțină formula tehnocrată.
„În felul acesta, este o formulă de bun-simț. Am mai propus-o. Suntem dispuși să discutăm, în așa fel încât să găsim o formulă pentru România, pentru că astăzi nu mai este vorba despre un calcul politic”, a afirmat premierul interimar.
Bolojan a avertizat că prelungirea crizei și a interimatului guvernamental afectează funcționarea statului.
„Timpul curge și nu curge în favoarea unui personaj politic sau a altuia, ci curge în defavoarea României și nu este bine acest lucru”, a conchis Ilie Bolojan.