Sondaj INSCOP: 52,6% dintre romani considera ca posturile TV propaga stiri false si dezinformari

01.07.2021, News
Sondaj INSCOP 526 dintre romani considera ca posturile TV propaga stiri false si dezinformari
Peste 50% dintre romani considera ca au fost expusi in ultimele luni unor stiri false sau dezinformari, iar 52,6% considera ca posturile TV sunt canalele de informare cele mai expuse la dezinformari si propagarea de stiri false, conform unei cercetari realizate de INSCOP.

Intrebati in ce masura considera ca au fost expusi in ultimele luni unor stiri false sau dezinformari pe diverse canale (TV, site-uri de stiri, Facebook), 50,1% au raspuns afirmativ (25,7% in foarte mare masuri, iar 24,4% in mare masura), in timp ce 45,6% au raspuns negativ (19,3% in mica masura, iar 26,3% in foarte mica masura sau deloc).

In ce priveste canalele de informare cele mai expuse la dezinformari si propagarea de stiri false, 52,6% au indicat posturile TV; 34,9% retelele sociale (Facebook, Instagram, Tik-Tok); 4,4% ziarele si revistele; 2,3% posturile radio.

Singura categorie de varsta care a apreciat ca retelele sociale sunt cele mai expuse la dezinformari au fost tinerii din categoria 18-29 de ani. Celelalte categorii de varsta au indicat in primul rand posturile TV, procentul cel mai mare inregistrandu-se la grupa de varsta de peste 60 de ani. In ce priveste nivelul de educatie, doar cei cu educatie superioara au apreciat ca retelele sociale sunt mai expuse la propagarea de stiri false.

74,4% dintre respondenti au apreciat ca optiunile de vot ale romanilor sunt afectate in proportie de 74,4% de dezinformare si stiri false.

In ce priveste tarile sau organizatiile care sustin propaganda si raspandesc stiri false: 25,2% au indicat Rusia, 13,8% – Uniunea Europeana, 12,2% – China, 8% – Ungaria, 7,9% – SUA, 3,5% – Germania.

72,7% au fost de parere ca Romania mai trebuie sa recupereze in multe domenii fata de statele din Occident, dar cultural este superioara celor mai multe dintre ele.

„Datele sociologice din iunie 2021 confirma concluziile sondajului din martie 2021, aratand ca o cel putin jumatate dintre romani constientizeaza ca au fost expusi personal in ultimele luni la stiri false sau dezinformari pe diverse canale (TV, site-uri de stiri, Facebook). De asemenea, putin peste jumatate cred ca cele mai expuse canale la dezinformari sunt posturile TV, urmate de retelele sociale, dar cu diferente semnificative de perceptie intre tineri care considera ca retelele sociale sunt un mediu mai expus la dezinformari si varstnici care indica posturile de televiziune drept cele mai expuse. Acest tip de perceptie este influentata si de faptul ca posturile TV sunt in continuare principala sursa de informare pentru majoritatea populatiei. Pe acest fond, remarcabil este faptul ca trei patrimi dintre populatie crede ca optiunile de vot ale romanilor sunt afectate de dezinformari si stiri false”, a precizat presedintele Strategic Thinking Group, Remus Stefureac, citat de Agerpres.

Sondajul de opinie „Neincrederea publica: Vest vs. Est, ascensiunea curentului nationalist in era dezinformarii si fenomenului stirilor false” – Partea a II-a a fost realizat de INSCOP Research in parteneriat cu Verifield la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group, in cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de The German Marshall Fund of the United States si finantat de Black Sea Trust for Regional Cooperationprin True Story Project.

Datele au fost culese in perioada 1-15 iunie prin intermediul chestionarului, aplicat in cadrul interviurilor telefonice. Volumul esantionului multistadial stratificat a fost de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, varsta, ocupatie) pentru populatia neinstitutionalizata a Romaniei, cu varsta de 18 ani si peste. Eroarea maxima admisa a datelor este de ±2.95 %, la un grad de incredere de 95%.

Comentarii

Citește mai departe

Compania de producție de semiconductori din Taiwan a anunțat luni o creștere semnificativă a vânzărilor pentru luna iulie, pe măsură ce cererea pentru cipurile sale legate de inteligența artificială a continuat să crească. TSMC, cel mai mare producător de cipuri din lume, a anunțat venituri în iulie de 467,58 miliarde de dolari noi taiwanezi (14,5 […]
Dintre toate partidele cărora li s-a permis să participe la alegerile parlamentare rusești, doar Iabloko se opune războiului împotriva Ucrainei. Prin urmare, partidul Rodina, susținut de Kremlin, a intentat un proces, cerând ca Iabloko să fie exclus din alegeri. Mulți tineri au venit la Curtea Supremă din Moscova pentru a susține partidul Iabloko, care era […]
Teheranul a minimalizat îngrijorările legate de un nou pact de apărare reciprocă între Arabia Saudită, Turcia și Pakistan, prezentând în același timp acordul ca o dovadă a dependenței regionale în scădere de Statele Unite. Ministerul iranian de Externe a declarat luni că pactul de apărare semnat săptămâna trecută între Arabia Saudită, Turcia și Pakistan este […]
Parlamentul Turciei a deschis luni dezbaterea asupra unui proiect de lege care ar introduce o amnistie condiționată pentru mii de militanți kurzi, oferindu-le un mecanism asemănător grațierii, în încercarea de a promova inițiativa de pace a guvernului cu gruparea lor insurgentă. Anul trecut, Partidul Muncitorilor din Kurdistan, sau PKK, și-a încheiat campania armată de decenii […]
Dezinformarea din online a ajuns să producă violenţă în lumea reală, afirmă deputatul PNL Ionel Bogdan, în contextul atacului asupra unui echipaj de ambulanţă din judeţul Cluj, alimentat de informaţii false distribuite pe TikTok despre aşa-numita „ambulanţă neagră”. Parlamentarul anunţă că va solicita audierea în Parlament a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în […]