SOROS face iar valuri: „UE este in pragul COLAPSULUI”. Cere ca Germania sa primeasca REFUGIATI in continuare

externe

Miliardarul George Soros avertizeaza ca Uniunea Europeana este in pragu colapsului din cazuza modului gresit in care  gestionat criza refugiatilor. „Fiecare stat membru s-a concentrat cu egoism asupra propriilor sale interese, actionand de multe ori impotriva intereselor altora”, spune Soros.

Desi a criticat-o deseori pentru modul in care a gestionat criza greceasca, Soros o apreciaza pe Merkel pentru felul in care s-a implicat in criza refugiatilor. El lasa de inteles ca Germania trebuie sa primeasca refugiati in continuare.

„Merkel a prevazut corect potentialul crizei migrantilor de a distruge Uniunea Europeana. Aceasta previziune s-a transformat in realitate. Uniunea Europeana are mare nevoie de o gura de oxigen.

Acesta este un fapt, dar nu este ireversibil. Iar cei care pot opri transformarea in realitate a predictiei sumbre a lui Merkel sunt chiar germanii. Cred ca sub conducerea lui Merkel poporul german a obtinut o pozitie de hegemonie. Dar a obtinut-o la un pret derizoriu. In mod normal, cei aflati intr-o astfel de pozitie trebuie sa aiba grija atat de propriile lor interese, cat si de interesele celor care se afla sub protectia lor. Acum, germanii trebuie sa decida: vor sa accepte responsabilitatile si obligatiile care vin odata cu statutul de putere dominanta in Europa?”, a declarat Soros intr-un interviu acordat pentru The New York Review of Books.

Miliardarul a criticat modul in tarile din Europa de Est, cu precadere Ungaria si Polonia, au ales sa seimplice in criza refugiatilor.

„Nu avem o politica europeana privind azilul. Autoritatile europene trebuie sa-si asume responsabilitatea pentru acest lucru. Din aceasta cauza, afluxul din ce in ce mai mare de refugiati s-a transformat dintr-o problema gestionabila intr-o criza politica acuta. Fiecare stat membru s-a concentrat cu egoism asupra propriilor sale interese, actionand de multe ori impotriva intereselor altora. S-a creat astfel panica in randul solicitantilor de azil, in randul publicului general si al autoritatilor responsabile pentru respectarea legii si ordinii. Solicitantii de azil au fost principalele victime. Dar aveti dreptate. Merkel merita sa fie laudata deoarece a facut posibila o politica europeana privind azilul”, a mai spus Soros.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: