Sot si sotie, infectati cu coronavirus, in greva foamei in spitalul din Botosani. Ei sunt si asistenti medicali

news

Doi soti, ambii asistenti medicali la Spitalul Judetean de Urgenta „Mavromati” din Botosani, care au fost infectati cu virusul COVID-19 si care se afla internati in unitate, au intrat in greva foamei.

Cei doi asistenti, Doina si Florel Grigore, de 54, respectiv 57 de ani, care sunt asimptomatici, au recurs la aceasta forma de protest dupa ce au fost obligati sa se interneze, fara insa ca, pe perioada internarii, sa fie supusi vreunui tratament medicamentos. Ei se afla internati de pe 14 aprilie, dupa ce au primit confirmarea ca s-au imbolnavit cu noul coronavirus, insa, de atunci, nu au primi nici tratament si nici nu au mai fost testati, sustin ei.

„Pana ieri (joi n.r.) dimineata, am incercat, tot conversandu-ma cu doamna doctor de la Infectioase, sa obtin macar o noua testare. Nu am obtinut absolut nimic. Doamna doctor care vine si ne consulta este foarte amabila si toti ceilalti spun ‘Da, va intelegem, aveti dreptate, e o mare bataie de joc, dar nu depinde de mine’. Si in situatia asta nu suntem doar noi doi. Nu inteleg de ce trebuie sa ocup un pat de spital care costa, ca lucrez in sistem, si stiu ca aceste lucruri costa. (…) Suntem asimptomatici si nu avem tratament. Daca as fi avut simptom, nu as fi tampita sa ma duc acasa. Vedeti, COVID-ul asta e o boala care poate fi periculoasa”, a afirmat Doina Grigore, citata de Agerpres.

Cei doi soti, care lucreaza in sectia Oncologie a Spitalului Judetean de Urgenta „Mavromati”, sunt nemultumiti ca alti colegi de-ai lor, aflati in aceeasi situatie, confirmati pozitiv si asimptomatici, au primit permisiunea de a ramane in izolare la domiciliu.

Seful Directiei de Sanatate Publica (DSP) Botosani, Teodor Ferariu, sustine ca, potrivit actelor normative in vigoare, toate persoanele pozitive la testul COVID-19 se interneaza, desi recunoaste ca sunt si persoane in aceasta situatie care au refuzat internarea.

„Ei sunt pacienti si se comporta ca pacientii. E o problema cum isi gestioneaza emotiile. Pacientii confirmati pozitiv se interneaza, ca asa spune procedura”, a afirmat Ferariu.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: