Sotia medicului erou, despre infernul de la Neamt: „Nu avem nevoie de un erou, avem nevoie de un sot, un tata”

news

Sotia medicului erou Catalin Denciu a relatat, duminica seara, prin ce a trecut sotul ei. Si ea este medic, specializata pe ginecologie.

„A fost o chestiune de secunde, de groaza, carnagiu ce a fost acolo”, a afirmat sotia medicului, pentru observatornews.ro.

De asemenea, aceasta sustine ca a doctorul a fost transferat in Belgia din efortul colegilor si autoritatilor care stiau „exact care sunt conditiile si sansele pe care le are un pacient mare ars” in Romania.

„Se intereseaza toti de el, si doamna ambasador, si toata lumea. Pe mine nu ma intereseaza astea, vreau sa primeasca atentia medicala pe care cu siguranta o va primi acolo si sa se intoarca acasa viu si sanatos cat se poate. Colegii se mobilizasera si incepusera sa caute solutii in strainatate, stiind exact care sunt conditiile si sansele pe care le are un pacient, mare ars, cum spunem noi in tara noastra si atunci solutia domnului ministru a venit sa ne ajute, sa nu mai cautam noi disperati solutii in afara.

Pentru mine nu conteaza, exact asta i-am spus inainte de a pleca, nu avem nevoie de un erou, avem nevoie de un sot, un tata. Stiu ca si-a facut meseria asta si sper sa si-o faca in continuare cu dedicatie, prea multa dedicare uneori pentru ce ofera sistemul medical din tara noastra. Era increzator, era ingrozit de ceea ce a putut sa vada acolo, imi spunea incontinuu: ‘Eu sunt bine, eu sunt bine, ceilalti ardeau, ardeau’. Are mainile arse, era infasurat in folie protectoare”, a povestit sotia medicului.

Ioan Catalin Denciu are 48 de ani si face parte dintr-o familie de medici. Sotia este ginecolog si au impreuna doi copii.

Medicul anestezist Catalin Denciu, care a fost grav ranit in timp ce incerca sa salveze pacientii din incendiu, a fost transferat in cursul diminetii intr-un spital din Belgia.

„Medicul de la Piatra Neamt, medicul de anestezie si terapie intensiva Catalin Denciu, va fi transferat de la aeroport in aceasta seara de la Iasi catre Bucuresti, la Spitalul Floreasca, unde va fi evaluat si tratat pentru arsuri. Maine dimineata va merge in Belgia, la Spitalul Militar Reine Astrid, la Clinica de Arsuri. In aceasta perioada spitalul nu primea din exterior, dar am avut discutii impreuna si cu premierul si au acceptat transferul maine dimineata”, a afirmat Tataru.

Ministrul a precizat ca a fost coleg de facultate cu medicul de la Spitalul din Piatra Neamt si este un adevarat profesionist.

„Este un profesionist. Il cunosc din facultate. Isi face meseria, dupa cum ati vazut in aceasta seara, incercand sa salveze pe acei pacienti”, a spus Nelu Tataru.

In incendiul izbucnit sambata seara la sectia de ATI a Spitalului Judetean Piatra Neamt au murit zece persoane. Alte sapte persoane sunt in stare critica, printre care si medicul ATI de garda. Acesta a suferit arsuri grave pe 40% din corp.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: