Comisia juridica a Senatului a dat miercuri aviz favorabil solicitarii de incuviintare a retinerii si arestarii preventive a social-democratului Dan Sova.
Dupa audierea in Comisia juridica, Dan Sova a tinut sa precizeze ca, in fata senatorilor juristi, a spus „numai adevarul” si ca acelasi lucru il va face si in fata plenului Senatului.
Presedintele Comisiei juridice a Senatului, Catalin Boboc, a subliniat ca, dintre cei 11 membri ai Comisiei, sase au votat in favoarea solicitarii primite din partea Justitiei.
„A trebuit sa ne pronuntam asupra solicitarii privind arestarea domnului senator Dan Sova. Dupa ce l-am ascultat pe domnul senator si dupa ce toti cei 11 membri ai Comisiei au pus intrebarile necesare pentru a se lamuri, s-a procedat la vot. Votul a fost unul in favoarea cererii de arestare — sase voturi pentru, cinci voturi impotriva.
Astfel, vom transmite plenului Senatului raportul favorabil in privinta solicitarii DNA”, a spus Boboc la finalul sedintei Comisiei juridice, citat de Agerpres.
Sova: Merit statuie ecvestra
Senatorul PSD Dan Sova a declarat in cadrul Comisiei Juridice ca merita statuie ecvestra pentru ce a facut la combinatele energetice de la Turceni si Rovinari. El i-a acuzat pe procurorii au manipulat martorii.
„Eu am salvat combinatele, merit statuie ecvestra la Gorj, nu dosar penal. Nu am distrus harduri, nici macar nu m-au intrebat procurorii de harduri. Procurorii au manipulat martorii in asa fel incat au dat declaratii contradictorii.
Spre exemplu, martorul Simona Ciucu a declarat in fata procurorilor ba ca eu i-am cerut sa falsific procesele verbale, ba ca nu stie cine a avut ideea”, ar fi spus Sova, potrivit unor surse Adevarul.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
Un tribunal din Istanbul a condamnat-o pe principala autoare a atentatului mortal cu bomba comis…
Presedintele Recep Tayyip Erdogan a declarat ca spera ca urmatorul secretar general al NATO va…
Ministrul israelian de extrema-dreapta al Securitatii Nationale, Itamar Ben-Gvir, a fost ranit usor si transportat…
Israelul vede cele mai recente eforturi de a obtine o incetare a focului si un…
Arhiepiscopia Bucurestilor va organiza sambata, in Bucuresti, Pelerinajul de Florii, la care vor participa ierarhi,…
Declaratiile premierului PSD Marcel Ciolacu, de la Timisoara, privind Buzaul si Moldova sunt ignorate intentionat…