SPAGA pentru un sef de la Politia Rutiera: Doi pui si o MAMALIGA

news

Comisarul Danut Dobre, seful Serviciului Politiei Rutiere din cadrul IPJ Teleorman, a primit de la un mituitor doi pui si o mamaliga, in schimbul interventiei pentru a-l scapa pe un sofer de o sanctiune contraventionala, potrivit referatului prin care procurorii DNA au cerut joi arestarea preventiva a politistului.

Produsele alimentare, evaluate de mituitor la suma de 41 de lei, au fost remise la sediul Serviciului Politiei Rutiere Teleorman, pe data de 29 iulie 2015.

„Bunurile sus-mentionate au fost remise ca urmare a interventiei exercitate de Dobre Danut in data de 25.07.2015 asupra unor lucratori din cadrul Serviciului Politiei Rutiere Teleorman. Inculpatul a urmarit prin aceasta interventie ca (…) un cunoscut de-al mituitorului si care conducea autoturismul acestuia pe raza localitatii Dobrotesti sa fie absolvit de raspunderea contraventionala in legatura cu abateri constatate de agentii constatatori din cadrul Serviciului Politiei Rutiere”, se arata in referat.

De altfel, anchetatorii au interceptat o convorbire telefonica dintre politist si mituitor, din care rezulta livrarea produselor alimentare:

„Mituitor: Alo!
Dobre: Sunt la sedinta.
Mituitor: A… Veneam cu ceva cald.
Dobre : Da. Da, da. Pa la 11.
Mituitor: 11. Gata! Hai!
Dobre: Hai!”.

Potrivit procurorilor anticoruptie, comisarul Danut Dobre ar fi primit si in alte randuri, pentru interventiile in favoarea unor contravenienti sau pentru a ajuta diferite persoane sa obtina permise de conducere, mita in bunuri sau sume de bani care ajungeau pana la 500 de euro. Printre bunurile primite se numara diferite cantitati de pastrama de oaie, tuica sau mancare pentru caini.

sef_politie_teleorman_21423600

Curtea de Apel Bucuresti a decis joi arestarea preventiva pentru 30 de zile a procurorului Ovidiu Toma de la Parchetul de pe langa Tribunalul Teleorman si a lui Danut Dobre, seful Serviciului Politiei Rutiere Teleorman, acuzati de DNA de fapte de coruptie.

Decizia nu este definitiva, insa cei doi vor fi dusi in arestul Politiei Capitalei.

Procurorul Ovidiu Toma este acuzat de abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, favorizarea faptuitorului si influentarea declaratiilor, iar comisarul de politie Danut Dobre — de trafic de influenta, luare de mita, complicitate la abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit si la favorizarea faptuitorului.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: