Spagarul Severin, aparat feroce de PSD: „Adrian Severin face parte din istoria acestei tari. Voiati sa stea pe scari?”

news

Ministrul Culturii, Daniel Breaz, a intrebat retoric, luni seara, chestionat de prezenta fostului europarlamentar Adrian Severin in loja oficiala la ceremonia de la Ateneul Roman in conditiile in acesta a fost condamnat, „Unde sa stea Adrian Severin? Pe scari?”.

„Au fost explicatii foarte clare, toti cei care de-a lungul timpului au contribuit ca Romania sa fie membru UE au fost invitati. Toti au fost invitati in sala, au avut locuri in anumite zone din sala, fiecare a avut un anumit loc. Adrian Severin face parte din istoria acestei tari, a fost unul din oamenii care ne-a reprezentat in foruri si a avut un aport mare. Vreti sa vad de ce Severin s-a asezat pe locul respectiv? Exact acest lucru a fost extrem de important? A stat pe un scaun in sala, intr-o loja, ca multi alti invitati. Cum sa fie o scapare? A stat pe scena? A venit, a fost invitat in sala, a fost acolo un loc unde dansul s-a asezat, au fost anumite sectoare pentru anumite persoane. Ce a fost rau ca domnul Adrian Severin a stat in pozitia respectiva in sala? Voiati sa stea pe scari? Ce a fost gresit ca a stat in spatele lojei oficiale?”, a declarat Daniel Breaz, ministrul Culturii, la Digi 24, intrebat de prezenta in loja oficiala a lui Adrian Severin, fost europarlamentar, condamnat in noiembrie 2016 la patru ani de inchisoare pentru trafic de influenta si luare de mita.

Reactia ministrului Culturii vine in contextul controverselor aparute in spatiul public referitoare la prezenta fostului europarlamentar chiar in spatele premierului Viorica Dancila si a presedintelui Klaus Iohannis, la ceremonia de la Ateneu de marcare a preluarii oficiale a presedintiei Consiliului Uniunii Europene de catre Romania.

De altfel, fostul europarlamentar i-a criticat dur pe cei care i-au reprosat prezenta in loja oficiala.

„Foarte preocupati de locul lor in Romania, tot felul de neispraviti s-au impiedicat de locul oferit mie in sala Ateneului roman la acest ceremonial. Profitand de faptul ca tehnologia actuala permite oricarui nevolnic sa isi expuna prostia in atentia tuturor, tot felul de talibani, cu diploma si fara diploma, au vituperat pe retelele sociale sau prin presa miluita a ocultei antiromanesti. Pe mine, ca si pe toti aceia preocupati de locul Romaniei in istorie, acest aspect ne-a interesat prea putin. Am gasit in el cel mult expresia unui simbol. Simbolul faptului ca natiunea aceasta nu piere numai pentru ca o mana de nemernici sau de rataciti o doresc”, a scris Adrian Severin, pe Facebook, dupa eveniment.

Fostul europarlamentar a fost condamnat si incarcerat in noiembrie 2016 la patru ani de inchisoare pentru luare de mita si trafic de influenta. Pe 28 februarie 2018, el a fost eliberat conditionat.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: