Spaima mare in PSD, se tem ca vor fi umiliti. Dancila face presiuni pentru a se renunta la mitingul de la Iasi

politica

Jurnalistul Dan Turturica anunta ca Serban Nicolae si Darius Valcov au cerut in cadrul PSD ca mitingul de la Iasi, din 9 mai, sa fie anulat. Ei se tem ca vir fi mai multi protestatari decat sustinatori ai PSD. Si Dancila face presiuni pentru a se renunta la organizarea mitingului.

„Conducerea PSD este la un pas sa anuleze mitingul programat la Iasi, pe 9 mai, de Ziua Europei. Propunerea anularii au facut-o, intr-o sedinta restransa, Serban Nicolae si Darius Valcov care se tem ca numarul contra-demonstrantilor va fi foarte mare, mitingul va fi un esec, nota dominanta va fi data de huiduelile gruparilor ‘rezist’, iiar acest lucru va avea un impact major asupra rezultatelor pe care PSD le va obtine in Moldova la europarlamentare. Si Viorica Dancila este speriata de acest scenariu si face presiuni pentru a se renunta la miting.

Singurul care sustine in continuare ca mitingul sa se desfasoare este Codrin Stefanescu, motivul fiind ca anularea sa ar fi interpretata ca un semn de slabiciune. Solutia de compromis ar putea fi ca mitingul sa nu se mai numeasca miting ci ‘participarea PSD alaturi de ieseni la spectacolul organizat de Ziua Europei’.

Oricum ar da-o, insa, un lucru este cert. PSD nu mai este ce-a fost odata, daca a ajuns sa se teama si de moldoveni!”, a scris Turturica pe Facebook.

Intentia Partidului Social Democrat de a organiza un miting la Iasi pe 9 mai, de Ziua Europei, zi in care se desfasoara Summitul UE de la Sibiu, este intens criticata de mai multe organizatii neguvernamentale, care anunta prin intermediul retelelor de socializare ca vor organiza proteste.

Doua mitinguri de protest urmeaza a fi organizate pe 9 mai in Piata Unirii din Iasi, incepand de la ora 15,00, in acelasi timp in care in acelasi loc se va desfasura un miting al Partidului Social Democrat.

Desi primarul Mihai Chirica a anuntat ca pentru data de 9 mai a autorizat doar mitingul PSD, tinerii si cei care reprezinta societatea civila se mobilizeaza prin intermediul retelelor de socializare.

„Dragnea si PSD au anuntat ca vor sa organizeze un miting de 40.000 de persoane la Iasi, chiar in ziua summit-ului UE de la Sibiu. Probabil, Dragnea vrea sa isi ia revansa pentru faptul ca in urma cu doua saptamani a fost huiduit si apostrofat de cateva sute de oameni. Pe 9 Mai, incepand cu ora 15,00, ne strangem in Piata Unirii din Iasi sa aratam ca Iasiul nu e rosu, Iasiul nu e PSD, si ca Iasiul merita mai mult decat PSD! Romania merita mai mult decat PSD!”, au postat pe Facebook initiatorii protestului „Iasul merita mai mult DECAT PSD”, informeaza Agerpres.

Un alt miting de protest se anunta a fi organizat tot in Piata Unirii, simultan cu mitingul PSD.

„Dupa fuga rusinoasa din 20 aprilie de la Iasi, Liviu Dragnea isi doreste foarte mult sa-si ia revansa in capitala istorica a Moldovei. Baia de multime la care a visat pentru a-si arata si consolida puterea nu a iesit cum si-a dorit, iar el nu poate accepta ca Moldova se revolta. Judetele Moldovei sunt cele mai sarace si subdezvoltate judete ale Romaniei. Este regiunea unde nu s-a construit nici un petic de autostrada care sa o lege de restul tarii. Mult-promisul spital regional nu exista nici macar pe hartie, scolile sunt focare de hepatita, iar copiii mor inecati in haznale. Dupa actul ratat din 20 aprilie si umilinta aplicata de ieseni, PSD vine cu intariri si noi discursuri in ritm de fanfara. A hotarat sa confiste Ziua Europei, o zi in care romanii sarbatoresc adevaratele valori pe care se fondeaza aceasta: democratie, libertate de exprimare si stat de drept. Vino sa ii spunem ca vremea lui a trecut. Ne aparam orasul si Moldova!”, au transmis, printr-un mesaj pe Facebook, initiatorii protestului „Euro. Pa, Nimicule”.

Presedintele Consiliului Judetean Iasi, Maricel Popa, care este si liderul PSD Iasi, a anuntat ca Ziua Europei va fi marcata cu un spectacol in aer liber, la eveniment fiind invitati sa participe si membrii conducerii centrale a partidului. Anuntul a fost facut dupa ce pe 20 aprilie, in timpul ultimei vizite facute la Iasi pentru a participa la Conferinta de alegeri a organizatiei judetene a PSD, desi a fost huiduit de cateva sute de protestatari, Liviu Dragnea declara ca va reveni pe 9 mai pentru a lua parte la un miting organizat de PSD.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: