„Retragerea acestor vestigii este un act de demnitate democratică și o garanție că noile generații nu vor moșteni spații publice dominate de exaltarea urii și a dictaturii”, a afirmat ministrul spaniol, citat de presa spaniolă.
Monumentul Românilor Căzuți din Majadahonda a fost inaugurat în 1970 pentru a-i omagia pe Ion Moța și Vasile Marin, lideri ai Gărzii de Fier, morți în 1937 în timp ce luptau alături de trupele franchiste în Războiul Civil din Spania.
Potrivit Ministerului Politicii Teritoriale și Memoriei Democratice, Garda de Fier a fost „o organizație de ideologie fascistă, ultranaționalistă și antisemită, colaboratoare a regimului nazist și responsabilă de persecutarea și violența împotriva minorităților și opozanților politici din România”.
Extremiștii români au organizat în mai multe rânduri ceremonii în fața acestui monument.

Rezoluțiile au fost adoptate după analiza Comisiei Tehnice de Experți prevăzute de Decretul Regal 1040/2025.
Ministerul a transmis că va continua analiza altor vestigii și că sunt în curs procedurile privind Crucea Căzuților din Cáceres și Monumentul Victimelor crucișătorului Baleares, din Palma.
Alături de monumentul din Majadahonda, Ministerul Politicii Teritoriale și Memoriei Democratice a inclus în catalog alte trei vestigii.
Unul dintre acestea este Monumentul Victoriei din Santa Cruz de Tenerife, cunoscut popular drept Monumentul lui Franco, inaugurat în 1964 pentru a comemora victoria taberei insurgente în Războiul Civil.
Consiliul Patrimoniului Cultural din Canare respinsese anterior declararea acestuia ca Bun de Interes Cultural, considerând că „nu există valori patrimoniale suficiente care să justifice conservarea unui monument a cărui finalitate esențială este exaltarea dictaturii”.
Celelalte două rezoluții vizează inscripțiile în onoarea lui José Antonio Primo de Rivera din catedralele din Murcia și Almería.
În ambele cazuri, Comisia Tehnică a concluzionat că aceste elemente păstrează o semnificație de legitimare simbolică a dictaturii și că protecția patrimonială a imobilelor „nu acoperă conservarea elementelor de exaltare franchistă”.