Stat mafiot cu adevarat. Sectia speciala a incercat de trei ori sa preia dosarul lui Dragnea de la DNA. DNA s-a tinut tare

news

Sectia pentru investigarea infractiunilor din Justitie a incercat sa preia de la DNA dosarul Dragnea – Tel Drum de trei ori, anunta chiar DNA intr-un raspuns transmis jurnalistilor de la ziare.com.

La datele de 21 decembrie 2018, 17 ianuarie si 31 ianuarie 2019, Sectia pentru investigarea infractiunilor din Justitie a formulat, consecutiv, trei cereri catre procurorii DNA prin care solicita transmiterea dosarului Tel Drum, in care este cercetat liderul PSD, Liviu Dragnea.

Toate au fost respinse de procurorii DNA.

In dosarul Tel Drum, Liviu Dragnea este urmarit penal pentru constituirea unui grup infractional, abuz in serviciu si infractiuni privind deturnarea de fonduri europene, in legatura cu favorizarea companiei in privinta acordarii de contracte.

Faptele ar fi fost comise in perioada in care era presedinte al Consiliului Judetean Teleorman.

Potrivit DNA, „in primele doua cereri nu s-a invocat niciun temei legal de preluare a acestui dosar, motiv pentru care au fost cerute clarificari”.

In ultima solicitare a Sectiei, datata 31 ianuarie 2019, s-a invocat imprejurarea ca DNA nu ar mai avea competenta de solutionare a acestui dosar, „deoarece unele dintre persoanele impotriva carora se efectueaza urmarirea penala au calitatea de magistrati”.

„La data de 14.02.2019, in raspunsul transmis de catre DNA Sectiei pentru investigarea infractiunilor din Justitie, se arata ca nu exista niciun criteriu care sa atraga competenta Sectiei, niciuna dintre persoanele fata de care se efectueaza urmarirea penala neavand calitatea de magistrat”, conchide DNA.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: