externe

Compania aeriana Finnair si-a suspendat zborurile catre Estonia din cauza bruierii de catre rusi a semnalului GPS. Statele baltice acuza Rusia ca pune in pericol zeci de curse aeriene civile

Rusia a bruiat puternic in ultimele zile semnalele GPS din zona baltica, aparent pentru a preveni atacurile cu drone asupra Kaliningradului, transmite Financial Times. Pilotii sustin ca isi pierd semnalul de geolocalizare in aer, ceea ce inseamna ca nu pot ajunge in siguranta la destinatia planificata.

Compania aeriana Finnair a suspendat zborurile catre orasul estonian Tartu din cauza unor probleme cu sistemul de navigatie prin satelit GPS, a anuntat serviciul de presa al operatorului aerian.

„Finnair va suspenda zborurile zilnice catre Tartu in perioada 29 aprilie – 31 mai, astfel incat sa poata fi implementata o solutie alternativa de apropiere care nu necesita semnal GPS pe aeroportul din Tartu”, se arata in comunicat.

In martie 2024, un avion al fortelor aeriene britanice care il transporta pe secretarul britanic al apararii Grant Shapps si un grup de jurnalisti si-a pierdut semnalul in timp ce se intorcea din Polonia si a zburat in apropierea Kaliningradului.

In aprilie 2024, ziarul The Sun a scris ca mii de zboruri britanice au fost supuse suprimarii GPS-ului. Se crede ca acest lucru ar fi fost facut de Rusia. Interferente in spatiul aerian baltic pe mai mult de 2.300 dintre zborurile sale au fost raportate de Ryanair, Wizz Air pe aproape 1.400, British Airways pe 82 si EasyJet pe patru.

Pe 25 si 26 aprilie, doua avioane Finnair care calatoreau de la Helsinki catre orasul estonian Tartu au fost nevoite sa se intoarca la aeroportul de plecare din cauza interferentelor GPS.

Potrivit expertilor, zeci de mii de zboruri civile au fost afectate de bruiajul GPS in ultimele luni. Bruiajul, care afecteaza toti utilizatorii GPS din zona, a interferat, de asemenea, cu semnalele folosite de navele din Marea Baltica, ceea ce a dus la avertismente din partea marinei suedeze cu privire la siguranta navigatiei.

Politicienii baltici trag un semnal de alarma, spunand ca astfel de actiuni ale Rusiei ar putea avea consecinte tragice.

„Daca cineva iti stinge farurile in timp ce conduci noaptea, calatoria devine periculoasa. Situatia din regiunea baltica din apropierea granitelor Rusiei a devenit acum prea periculoasa pentru a fi ignorata”, a declarat ministrul lituanian de externe Gabrielius Landsbergis.

„Percepem ceea ce se intampla cu GPS-ul ca facand parte din actiunile ostile ale Rusiei si vom discuta cu siguranta cu aliatii nostri”, a declarat ministrul estonian de externe, Margus Tsahkna. Ea a spus ca le considera „atacuri hibride”.

Expertii spun ca exista mai multe surse diferite de interferenta GPS: una pare sa aiba sediul in Kaliningrad, alta este responsabila pentru interferentele din Estonia si Finlanda, iar o alta sursa afecteaza nordul indepartat al Norvegiei si Finlandei.

Urmareste-ne si pe:
Gabriel Tudor

Share
Published by
Gabriel Tudor

Recent Posts

Un tanar din Bacau, salvat in extremis dupa ce a fost muscat de o vipera

Duminica, 19 mai 2024 la Centrul Primiri Urgente (CPU) al Spitalului Municipal Roman a fost…

20 de minute ago

O „furtuna seismica” a lovit supervulcanul Campi Flegrei – este cel mai puternic cutremur inregistrat in sudul Italiei in ultimii 40 de ani

Un cutremur cu magnitudinea 4,4 pe scara Richter a lovit luni seara supervulcanul Campi Flegrei…

35 de minute ago

Caz neverosimul in Mehedinti: un profesor si un paznic de la DGASPC, arestati dupa ce ar fi violat sapte copii institutionalizati

Un instructor pentru educatie al Centrului Scolar pentru Educatie Incluziva „Constantin Pufan” si un paznic…

51 de minute ago

Dupa moartea sa intr-un accident de elicopter, apar amanunte socante despre trecutul sangeros al „Macelarului din Teheran”

Fostul presedinte iranian Ebrahim Raisi a fost unul dintre cei mai inversunati inamici ai reformelor,…

O oră ago