Stefanescu anunta marea liberare pentru borfasii PSD: „Avem 1.187 de primari, viceprimari, consilieri judeteni si municipali intr-o forma de ancheta”

politica

PSD este, la ora actuala, partidul cel mai vanat din Romania, dupa ce 1.187 de primari, viceprimari si consilieri judeteni si municipali se afla intr-o forma de ancheta, a declarat joi, la Resita, secretarul general al PSD, Codrin Stefanescu.

„Dupa ultima decizie a Curtii, a trebuit, sigur, sa ne gandim ce facem, daca dam Ordonanta sau facem o lege prin care sa punem in aplicare deciziile Curtii, cu protocoalele. Bineinteles ca aceste protocoale au fost un act nefiresc si unic intr-o tara democratica. Tot ce s-a facut prin aceste protocoale trebuie considerat nul.

Sunt foarte multe opinii in sensul asta. Vom merge mai departe cu Ordonanta pe Coduri, asa cum am anuntat. Inca cerem noi, cei din partid, domnului Tudorel Toader, un text legat de amnistiere. Nu dam inapoi pe acest subiect. Noi am fost votati de romani si pentru a face dreptate pana la capat.

Lupta cu oamenii astia este complicata. PSD este, la aceasta ora, cel mai vanat partid din Romania. In proportie de 75%, toate conducerile judetene si centrale sunt intr-o forma de ancheta. Dar nu ca sunt anchetati colegii nostri, dar sunt anchetati impreuna cu sotia, sotul, copiii, soacra, socrul. Avem 1.187 de primari, viceprimari, consilieri judeteni si municipali intr-o forma de ancheta, ANI, DNA, DIICOT, pentru abuz in serviciu, lucruri absolut bizare”, a afirmat Codrin Stefanescu, raspunzand unei intrebari legata de statul paralel, informeaza Agerpres.

Totodata, acesta a precizat ca PSD ia in calcul, in continuare, suspendarea presedintelui Klaus Iohannis, insa, pentru aceasta trebuie mai intai analizate „efectele economice” ale unei astfel de decizii.

„PSD niciodata nu si-ar sacrifica tara. Sunt, insa, tot felul de presiuni din teritoriu pe subiectul acesta si, atunci, luam in calcul. Daca nu aveam presedintia rotativa a Consiliului Uniunii Europene, cu siguranta faceam acest lucru”, a precizat Codrin Stefanescu.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: