Stelian Ion anunta ca este sustinut de Citu in lupta cu UDMR pentru desfiintarea Sectiei Speciale: „Actiunile UDMR nu sunt in interesul Romaniei”

politica

Ministrul Justitiei, Stelian Ion, a declarat ca se simte sustinut, atat de presedintele Klaus Iohannis, cat si de premierul Florin Citu care i-a transmis sa continue demersurile pentru desfiintarea SIIJ.

Stelian Ion a fost intrebat, duminica, la Prima TV, daca se simte sprijinit de presedintele Klaus Iohannis si a raspuns: ”Da. Am spus da”.

Intrebat, de asemenea, daca este sprijinit de premierul Florin Citu, Stelian Ion a raspuns afirmativ si de aceasta data.

”Foarte mult. Pe partea de Justitie a avut incredere, pe desfiintarea SIIJ, pe aceasta propunere pe care am facut-o, a spus ca solicita in continuare sa mergem pe propunerea Guvernului, categoric, da”, a declarat Stelian Ion, citat de news.ro.

Ministrul a avertizat ca se poate rupe coalitia de guvernare din cauza nerespectarii obligatiilor asumate in domeniul Justitiei, el criticand UDMR care a votat ”cot la cot” cu AUR in problema desfiintarii Sectiei Speciale.

”Culmea, iata, au votat cot la cot UDMR cu AUR, deci este o fratie…doar ca sa nu mearga lupta anticoruptie bine (…) Suntem pe aceeasi lungime de unda cu PNL, dar nu este suficient. Ne trebuie voturile colegilor din coalitie, ale UDMR, pe care ii rog sa-si respecte cuvantul dat si votul dat”, a declarat, duminica, Stelian Ion, la Prima TV, referindu-se la demersurile pentru desfiintarea Sectiei speciale.

Ministrul afirma ca ”ceea ce se intampla acum nu este deloc in regula, nu e in accord cu interesele Romaniei”.

”Cine are o astfel de abordare, de atac in continuare asupra DNA-ului, spun fara niciun menajament, ca este in dezacord cu interesele Romaniei. Eu nu stiu ce alte interese, dar va spun foarte clar ca, daca nu se intampla aceste lucruri putem sa ne luam la revedere de la ridicarea MCV si multi conditioneaza includerea in Schengen de ridicarea MCV. Deci lucrurile sunt in lant. Cui profita, intreb retoric, faptul ca noi nu vom avea aceste beneficii care sunt atat de necesare Romaniei. Si iata ca tot vorbea, si il citez pe domnul Hunor, tot vorbea de facturi care in politica la un moment dat se platesc. Nu stiu cine si cui taie asemenea facturi unor politicieni, dar va spun ca aceasta factura este una incorecta si nu e in acord cu interesele Romaniei”, a mai declarat Stelian Ion.

Intrebat daca se poate rupe coalitia din cauza Sectiei speciale, Stelian Ion a raspuns: ”Doar din cauza Sectiei Speciale, acum, nu as putea spune foarte clar, dar se poate rupe categoric pe nerespectarea obligatiilor pe care ni le-am asumat pe Justitie. Daca nu reparam Justitia si nu doar sa ne facem ca o reparam, nu doar sa impingem niste legi care au un element de noutate, dar in punctele esentiale sa fie un real progres si o reparare a ceea ce s-a intamplat in trecut – si Sectia speciala, desfiintarea ei este prima incercare pentru noi – inseamna ca ne ratam obiectivul pe Justitie, insemana ca toate celelalte domenii vor fi vulnerabile. Nu stiu, poate unii au interesul sa se intample lucrul acesta”.

Intrebat daca ar lua in calcul o demisie, ministrul a raspuns: ”Mi-as fi dat de zece ori demisia, pana acum, daca asta era o rezolvare. Daca demisia mea rezolva desfiintarea Sectiei Speciale si alte probleme din Justitie, nicio problema, este un pret pe care il platesc de zece ori, il inmultesc cu cat vreti dumneavoastra, nu este o problema, da, as lua in calcul, dar nu vad in asta o problema. Si nu vad asta o rezolvare. Dialogul trebuie sa fie cu colegii din UDMR. Sa se hotarasca daca merg pe discursul din trecut, 2017 – 2018 cand eram intr-o lupta incrancenata in Comisia Juridica”.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: