news

Stenograme dosarul Coldea – Dumbrava. Fostul general SRI Dumbrava a fost interceptat: „Dupa ce se termina alegerile si se reface structura, osatura statului…”

Ordonanta de incepere a urmaririi penale in cazul celor doi fosti generali SRI, Florian Coldea si Dumitru Dumbrava, contine interceptari ale suspectilor privind modul in care incercau sa influenteze justitia.

Pasaje relevante din ordonanta:

La data de 12.04.2024, numitul Hideg Robertino – Catalin a formulat denunt cu privire la savarsirea unor infractiuni de coruptie, aratand ca pe fondul temerii ca nu ar beneficia de un proces echitabil a incheiat contracte de asistenta juridica cu Societatea Civila Profesionala „Doru Traila si Asociatii”, in nume propriu si pentru SC Sanimed International Impex SRL, si a remis foloase necuvenite, disimulate sub forma unor onorarii in cuantum total de 600.000 de euro fara T.V.A., pentru ca numitii Traila Doru, Dumitru Dumbrava si Florian Coldea, persoane cu care a intrat in contact prin intermediul numitului Tocaci Dan si care i-au creat convingerea ca au influenta asupra magistratilor din cadrul Tribunalului Bucuresti si respectiv ai Curtii de Apel Bucuresti pentru a-i determina sa pronunte o hotarare favorabila pe fondul cauzei si ridicarea controlului judiciar in dosarul in care are calitatea de inculpat (dosar nr. 27485/3/2022), fiind trimis in judecata pentru savarsirea infractiunilor prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000 si art. 49 din Legea nr. 129/2019.

Numitul Tocaci Dan – Victor i-a prezentat pe numitii Coldea Florian si Dumbrava Dumitru ca fiind fondatorii „statului paralel”, persoane puternice, cu influenta asupra magistratilor, creandu-i martorului denuntator convingerea ca sunt singurii care te pot salva atunci cand „intri in malaxor”. Asa cum a afirmat in cadrul intalnirilor cu martorul denuntator, numitul Tocaci Dan – Victor in calitate de apropiat al lui Walter Florian, cunostea modul cum pot fi rezolvate astfel de probleme, precum si persoanele de contact ale decidentilor. Declaratia martorului denuntator in sensul ca numitul Coldea Florian si persoanele din echipa acestuia i-au fost prezentati ca fiind singurii in masura sa il ajute sa isi pastreze libertatea si sa isi desfasoare in continuare activitatea comerciala se coroboreaza cu discutiile inregistrate in mediul ambiental.

(…) Numitii Dumbrava Dumitru si Traila Doru – Florel au facut permanent referire la „seful cel mare”, fapt ce i-a creat numitului Hideg Robertino – Catalin convingerea ca atat promisiunile facute de Coldea Florian, cat si suma pretinsa erau discutate si decise de catre cei trei, iar influenta asupra magistratilor era una a „echipei”, in cadrul careia acesta din urma detinea pozitia de lider.

(…) Martorul Hideg Robertino – Catalin sustine ca nu a respectat graficul privind efectuarea platilor, stabilit prin anexa la Contractul de asistenta juridica, fapt ce i-a nemultumit pe avocatul Traila Doru – Florel si colaboratorii acestuia, astfel ca, in cadrul unei intalniri ce a avut loc ulterior termenului din data de 08.11.2023 de la Curtea de Apel Bucuresti (avand ca obiect contestatie formulata cu privire la incheierea privind verificarea masurii preventive), acesta i-a reprosat nerespectarea obligatiei si i-a atras atentia ca atat „domnul Dumbrava” cat si ,,FC-ul” sunt suparati si ii recomanda sa intrerupa colaborarea cu el.

(…) Din probele administrate rezulta ca, pentru a-l determina sa efectueze plata sumelor pretinse, avocatul Traila Doru – Florel a utilizat pe de o parte acte de constrangere psihica a martorului denuntator, prin punerea acestuia in situatia de a alege intre a suporta posibile repercusiuni din partea unor persoane cu privire la care se pretindea ca ar controla actul de justitie si indeplinirea pretentiilor privind plata sumelor stabilite prin contract, iar pe de alta parte a procedat la intretinerea convingerii martorului Hideg Robertino – Catalin ca echipa din care face parte are influenta asupra magistratilor, sens in care l-a prezentat pe judecatorul de caz ca pe o persoana asupra careia are un anumit ascendent ca urmare a relatiei profesor – student si pe care ar putea sa o determine sa pronunte o hotarare favorabila in cadrul dosarului penal.

(…) In cadrul acestor discutii numitul Dumbrava Dumitru i-a explicat martorului denuntator ca judecatorul a facut tot ceea ce se putea face si ca au obtinut maximul din ceea ce se putea obtine, lasand de inteles ca orientarea pedepsei spre minim si solutia in ceea ce priveste firma SC Sanimed International Impex SRL sunt rezultatul influentei pe care au exercitat-o asupra judecatorului de caz, magistrat cu privire la care a reiterat faptul ca a fost elevul avocatului Traila Doru – Florel si a facut „un compromis absolut rezonabil”. Numitul Dumbrava Dumitru i-a reprosat martorului Hideg Robertino – Catalin faptul ca nu a efectuat platile asumate si ca l-a pus intr-o situatie „nasoala” fata de avocat, precizandu-i in mod repetat ca e prima data cand i se intampla asa ceva si ca „FC-ul” este suparat.

Fara a nega existenta unei intelegeri anterioare privind asigurarea posibilitatii de a parasi tara pentru deblocarea situatiei financiare si pentru efectuarea platilor, numitul Dumitru Dumbrava i-a lasat de inteles numitului Hideg Robertino – Catalin ca situatia se poate rezolva la Curte de Apel Bucuresti, dar ca pentru aceasta ar trebui efectuata atat plata prejudiciului, cat si plata sumelor datorate sub forma de onorariu avocat:

„(…) D.D: Deci asta-i una cu acoperirea prejudiciului si doi, sa rezolvati problema cu asta. Deci si FC-ul are o problema cu asta…si…si…
H.R.C.: Pai, eu nu v-am spus ca …[neinteligibil]…
T.D.V.: Pai si…[neinteligibil]…pana la urma?
H.R.C.: Eu am…
D.D: Nu-mi reproseaza mie ca nu suntem in relatia asta. Dar cumva ma simt eu nasol. Pentru ca e prima data cand se intampla asa ceva. Lucrez din 2018 cu el si nu s-a mai intamplat.
H.R.C.: Aici am vorbit la inceput v-am spus.
D.D: Mda!
H.R.C.: Ca eu nu pot aici. Dupa aia intrebam. Ma duceam la tigani, ma imprumutam. Am zis… A… Zice:„Nu!”.
D.D: …[neinteligibil, vorbeste in acelasi timp cu H.R.C.]… dar nu trebuia cumva sa… adica din… de la prima nu trebuia sa mai semnati cu el ceva, nu stiu.
H.R.C.: Pai, i-am zis: „Uite…!” Eu i-am zis: „Daca vrei, ti-i aduc aici!” El zice: „Nu! Pe factura.” „Pai n-am, omule, bani. De unde?”
D.D: Nu, nu.. Nu se fac… niciodata asa ceva.
H.R.C.: Pai, vedeti!? Dar credeti-ma…
D.D: Ganditi-va ca e intr-un circuit. Pai va spun ca noi… Ati vazut ce… e colegul luat.
H.R.C.: Nu stiu.
D.D: Si eu sunt la randul meu subiect pe multe… adica se uita lumea sa vada… m-ar… in piata publica m-ar spanzura, sa vada ca am ceva cu cash, cu bani negri cu nu stiu ce. Deci, eu nu… Inca o data, imi iau din banii mei apa, d-asta am si stabilit… Nici… Am plecat acum, am stat o saptamana in Emirate. Totul a fost pe card personal si pe banii mei. Nu vreau sa vina ANAF-ul sau cine stie, trimis de nu stiu cine, sa ma intrebe: „Da’ hai, ce-ai facut? Cum ai facut?”
H.R.C.: Si in schimb eu… eu am fost foarte prompt si cinstit de la inceput cu problema asta. Deci cu toata lumea.
D.D: Nu-i problema, numai v-am spus.
H.R.C.: I-am spus si avocatului, lu’ DORU, lu ’domnul… ca eu i-am spus: „Vezi ca asta e problema mea, ajuta-ma!” Octombrie, noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie.
D.D: Insa…
H.R.C.: S-a intamplat. Eu n-am reusit deloc-deloc. Si acuma am toate alea blocate, patru conturi. Am o proprietate, care deja am acuma client la ea, vrea sa o cumpere, dar daca nu ii semnez actele, ca vrea… vreau sa vand o casa, tot in ideea sa-mi deblochez… ca si firma are probleme. De abia am avut bani de salarii in 15…
D.D: Va cred, ca…”.

(…) In cadrul unei alte discutii cu martorul denuntator, numitul Traila Doru – Florel a precizat ca au gasit o solutie care sa il avantajeze la instanta dar ca „seful” este suparat pentru ca nu a efectuat platile si ca in situatia care nu isi respecta obligatiile asumate ar putea sa nu mai beneficieze de ajutorul lor, subliniind faptul ca numitul Coldea Florian este o persoana categorica, obisnuita sa dea dispozitii:

„(…)T.D.F.: Reactia domnului celalalt a fost destul de categorica. El e o persoana, asa, mai dintr-o bucata si care e obisnuit sa dea dispozitii, din ce m-am prins eu si…
H.R.C.: Da.
T.D.F.: Ele trebuie executate. Cam asa vede lucrurile.
H.R.C.: Si…
T.D.F.: Ca daca esti sef toata viata…
H.R.C.: Asta este… ma executa …[rade]…
T.D.F.: Nu, nu. Dispozitiile sa fie executate, nu oamenii. …[rade]…
H.R.C.: Da, da’ sunt…
T.D.F.: Ce simpatic sunteti!
H.R.C.: Deci…[neinteligibil]… v-a zis sa ma lasati in pace.
T.D.F.: A… cumva, dar …a… el e un om cum v-am spus. E un om… e un om care e dintr-o bucata si asa e el invatat. Structurile militare sunt pe tema asta de …[neinteligibil]…
H.R.C.: Nu cred ca puteam sa nimeresc o perioada atat de proasta. Si a… Sa zicem, am o casa de vanzare si nu o cumpara nimeni de… peste un an. Am conturile blocate acolo, am si acolo o proprietate, vreau si pe asta s-o pun, da’ trebuie sa fac niste procuri speciale. …[pofteaza]… Cu astia… imi promit ca vin si uite, ca m-au incurcat, ca daca ei nu spunea ca nu vin, cu banu’…
T.D.F.: Ihi!”.

(…) Extrem de relevante sub aspectul naturii reale a serviciilor prestate de catre Florian Coldea, Dumbrava Dumitru si Traila Doru – Florel, aceea de trafic de influenta atat in legatura cu justitia, cat si in legatura cu mediul de afaceri si administratia publica, sunt discutiile dintre martorul denuntator si Dumitru Dumbrava:

„(…)D.D: Acum eu va mai spun o chestiune. Orice am putea sa facem, sa aranjam acum, in perioada asta …[neinteligibil]… e sfarsit de epoca. Se va schimba, se vor schimba multe in administratie. Se vor schimba adica…credeti-ma! Doua, trei luni de zile, mai strangeti din dinti. O sa mai… se duca la vale. Dupa ce se stabilizeaza lucrurile pe administratie, dupa aia stim cu cine vorbesti: ministru, secretar de stat. E alta treaba. Credeti-ma!
H.R.C.: Bun! Si atunci…
D.D: In administratia locala… altfel… vorbim acuma… Deci eu va spun ca am vazut filmul. Vorbim acuma pe nisa asta, batem palma, facem, primim promisiuni ca nu stiu ce.
T.D.V.: Nu se face …[neinteligibil]…
D.D: Si dupa ce se termina alegerile si se reface structura, osatura statului… trebuie sa o luam fix de la zero si avem un mare handicap, pentru ca venim: „A! Pai voi ati fost cu… aialaltii!”.
T.D.V.: Exact! (…)”

Citeste si: Reactia oficiala a DNA in cazul dosarului Coldea-Dumbrava: „Ar fi pretins de la un om de afaceri suma de 700.000 euro plus TVA”

DNA a emis, vineri, un comunicat de presa in care ofera detalii in legatura cu dosarul de coruptie in care sunt suspecti fostii generali SRI Florian Coldea si Dumitru Dumbrava.

DNA acuza ca Dumbrava si Coldea ar fi pretins de la un om de afaceri (martor in cauza) suma de 700.000 euro plus TVA, in schimbul careia ar fi lasat sa se creada ca ar avea influenta asupra unor magistrati din cadrul unor instante de judecata si ca i-ar putea determina pe acestia pronunte hotarari favorabile martorului intr-un dosar penal in care acesta era judecat.

„Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a coruptiei au dispus punerea in miscare a actiunii penale si luarea masurii controlului judiciar pe cautiune, incepand cu data de 24 mai 2024, fata de patru persoane (doi fosti militari, in prezent asociati in cadrul unor societati, un avocat din cadrul Baroului Bucuresti si o persoana fara calitate speciala), pentru savarsirea unor infractiuni de trafic de influenta, forma participatiei penale fiind autoratul si complicitatea.

In ordonantele procurorilor se arata ca, in cauza, exista date si probe care contureaza urmatoarea stare de fapt:

In perioada martie 2023 – aprilie 2024, trei dintre inculpati (cei doi oameni de afaceri si avocatul din cadrul Baroului Bucuresti) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor in cauza) suma de 700.000 euro plus TVA, in schimbul careia ar fi lasat sa se creada ca ar avea influenta asupra unor magistrati din cadrul unor instante de judecata si ca i-ar putea determina pe acestia pronunte hotarari favorabile martorului intr-un dosar penal in care acesta era judecat. Dupa mai multe negocieri, suma care ar fi fost pretinsa de inculpati a fost diminuata la 600.000 euro plus TVA, fiind stabilit ca aceasta sa fie remisa in trei transe egale.

In contextul mentionat mai sus, in aceeasi perioada, martorul ar fi remis celor trei inculpati o plata partiala in suma de aproximativ 100.000 euro.

In cauza se desfasoara acte de urmarire penala si fata de alte persoane juridice, cu privire la savarsirea infractiunii de spalare a banilor.

Pe timpul cat se afla sub control judiciar, cei patru inculpati trebuie sa respecte o serie de obligatii, intre care sa nu paraseasca teritoriul Romaniei si sa nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele mentionate in ordonanta de dispunere a controlului judiciar.

Inculpatilor li s-a atras atentia ca, in caz de incalcare cu rea-credinta a obligatiilor care le revin, masura controlului judiciar pe cautiune se poate inlocui cu masura arestului la domiciliu sau masura arestarii preventive.

De asemenea, inculpatii vor depune o cautiune in valoare de 500.000 lei (stabilita fata de cei doi oameni de afaceri si avocatul din cadrul Baroului Bucuresti), respectiv 150.000 lei (cu privire la cel de-al patrulea inculpat), care vor fi consemnate pe numele lor, la dispozitia Directiei Nationale Anticoruptie, sau prin constituirea unor garantii reale, mobiliare ori imobiliare, in limita acelorasi sume de bani, in favoarea Directiei Nationale Anticoruptie.

Inculpatilor li s-au adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile penale, in conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedura penala.

Facem precizarea ca punerea in miscare a actiunii penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, avand ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, in nici o situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie”.

Urmareste-ne si pe:
Bogdan Constantinescu

Share
Published by
Bogdan Constantinescu

Recent Posts

DNA l-a prins pe seful IPJ Cluj ca si-a folosit nevasta pentru a scapa de o amenda de circulatie. Politistii de la rutiera sunt si ei anchetati

Surse judiciare au prezentat detalii pentru aktual24.ro in legatura cu cazul chestorului Mihai Rus, seful…

10 minute ago

Danemarca vrea sa ridice bariere in calea „flotei fantoma” de petroliere rusesti care trec prin stramtorile daneze spre Marea Baltica. Anuntul guvernului de la Copenhaga

Danemarca ia in considerare modalitati de a limita trecerea vechilor petroliere care transporta petrol rusesc…

O oră ago

Noua super-drona maritima a Ucrainei, poate sa transporte 150 kg de explozibili si este dotata cu sistemul Starlink

Noua drona maritima ucraineana Stalker 5.0, care poate atinge o viteza de peste 75 km/h,…

O oră ago

Inca un accident de tren in India, un tren de marfa s-a ciocnit cu unul de pasageri. Cel putin 8 morti, zeci de raniti – Video

Cel putin opt persoane au fost ucise si zeci de alte persoane au fost ranite…

2 ore ago

Cum au salvat americanii un echipaj al unei nave grecesti atacata de rebelii Houthi. Un elicopter militar i-a transportat pe USS Philippine – Video

Comandamentul Central al Fortelor Navale ale SUA (NAV) a anuntat ca a salvat echipajul cargoului…

35 de minute ago