Stoiciu susţine că astfel de colaborări, chiar şi punctuale, contribuie la normalizarea AUR şi la prezentarea formaţiunii conduse de George Simion într-o lumină acceptabilă pentru electorat.
„Nu poţi să colaborezi cu George Simion şi să pretinzi că eşti social-democrat”, a afirmat Victoria Stoiciu pentru Cotidianul.
Senatoarea afirmă că moţiunea de cenzură depusă de PSD alături de AUR împotriva Guvernului Bolojan a reprezentat primul pas important al social-democraţilor în direcţia apropierii de partidul condus de George Simion.
„Acela a fost într-adevăr primul pas şi un pas foarte mare pe care l-a făcut PSD în această direcţie. A fost urmat de paşi mai mici, dar prea mulţi, pentru că am văzut că ulterior acestei moţiuni comune au fost tot felul de proiecte de lege, cum e cel cu ONG-uri, de fapt e proiectul care prevede supravegherea donatorilor şi a cetăţenilor, şi alte proiecte de lege în comisii, în plen, pe care le-au votat împreună”, a declarat Stoiciu.
Ea susţine că apropierea de AUR este periculoasă nu doar pentru PSD, ci pentru întregul sistem democratic.
„Este o apropiere nepermisă pentru orice partid, nu doar pentru PSD, într-o societate şi într-o democraţie care vrea să se protejeze. Pentru că nu e vorba de PSD aici, e vorba de viitorul democraţiei. Prin astfel de alianţe, fie ele şi punctuale, dar iată repetate, singurul lucru care se obţine e normalizarea AUR şi portretizarea lui într-o lumină acceptabilă pentru electorat”, a spus senatoarea.
„Această apropiere de AUR este chiar mai rea decât a fost oricând, vreodată, în istoria acestui partid”, a adăugat Victoria Stoiciu.
Fosta vicepreşedintă PSD consideră că venirea lui Sorin Grindeanu la conducerea partidului a schimbat direcţia politică a social-democraţilor.
Ea afirmă că PSD a renunţat la tentativa de reformare începută în 2024, când partidul încerca să se deschidă către un electorat urban, mai educat, către tineri şi societatea civilă.
„Eu am intrat în PSD în vara lui 2024 şi am intrat tocmai pentru că mi s-a părut că, pentru prima dată, în 30 de ani, PSD-ul semnala dorinţa de reformare, de rupere de vechiul PSD, se şi spunea noul PSD, de deschidere către un electorat altul decât cel tradiţional, un electorat mai urban, mai educat, fără să abandonezi vechiul electorat, bineînţeles, către tineri, către societatea civilă”, a afirmat Stoiciu.
Ea susţine că promovarea sa în conducerea PSD a fost un semn al acestei deschideri, ulterior abandonată.
„Eu am fost vicepreşedinte al partidului pe relaţia cu societatea civilă, aşa cum am fost şi consilier de stat la Cancelarie pe relaţia cu societatea civilă şi grupurile vulnerabile şi eu consider că eu am fost un simptom al acestei dorinţe de transformare a PSD. Faptul că cineva ca mine a ajuns vicepreşedinte nu denotă decât acea dorinţă din acel moment a partidului de a se deschide către segmente noi şi de a promova figuri noi”, a spus senatoarea.
Victoria Stoiciu afirmă că această orientare a fost abandonată sub conducerea lui Sorin Grindeanu.
„Acest lucru a fost abandonat sub conducerea domnului Grindeanu, a spus-o şi altfel public în nenumărate ocazii că a fost o greşeală această direcţie strategică a PSD-ului, că au venit în partid oameni care au venit şi au fost promovaţi în funcţii de conducere foarte rapid, că abandonarea vechilor figuri şi a vechiului PSD a fost o greşeală, drept pentru care i-a invitat la acel congres, la care de altfel am refuzat să particip, a invitat oameni precum Adrian Năstase, Victor Ponta şi aşa mai departe”, a declarat Stoiciu.
Victoria Stoiciu l-a criticat şi pe preşedintele Nicuşor Dan, despre care spune că a încercat să atragă o parte din simpatia electoratului AUR.
Ea a catalogat primul an de mandat al şefului statului drept „o dezamăgire” pentru mulţi dintre susţinătorii săi.
„Primul an de mandat al lui Nicuşor Dan a fost, din păcate, o dezamăgire pentru foarte mulţi dintre cei care l-au susţinut. Se vede în comentariile pe care le primeşte. A fost un preşedinte care a încercat să cocheteze sau să capteze o parte din simpatia electoratului AUR”, a afirmat senatoarea.
Stoiciu spune că poate înţelege intenţia politică de a rupe o parte din electoratul AUR şi de a-l aduce către o figură conservatoare, dar pro-democratică, însă consideră că strategia a eşuat.
„Înţeleg acest demers şi intenţia poate fi una nobilă sau corectă, să rupi o parte din electoratul AUR şi să-l aduci către o figură conservatoare, dar pro-democrată, cum este Nicuşor Dan, în ideea că în felul acesta vei potoli ascensiunea extremismului. Şi de aici cred că au fost foarte multe din gesturile pe care le-a făcut, inclusiv acea chestiune cu legea Vexler”, a spus Stoiciu.
„Dar până la acest moment a fost o strategie greşită, pentru că vedem că AUR nu a scăzut, AUR a crescut. Din punctul meu de vedere, a făcut o eroare strategică, pentru că şi-a abandonat nucleul dur al susţinătorilor, al votanţilor, încercând să aducă un electorat nou. A eşuat în a face acest lucru, dar abandonarea nucleului dur al votanţilor e o eroare pe care niciun partid şi niciun om politic nu trebuie să o facă, dacă vrea să supravieţuiască şi să aibă viitor”, a adăugat senatoarea.
Victoria Stoiciu a criticat şi măsurile luate de Guvernul condus de Ilie Bolojan, afirmând că principala eroare a fost tăierea cheltuielilor de la categoriile vulnerabile, în locul unor reforme care să îi vizeze pe cei mai avuţi.
„Cred că cea mai mare eroare pe care a comis-o guvernul a fost aceea că a tăiat de la cei vulnerabili în locul unor reforme care să vizeze pe cei privilegiaţi sau pe cei mai avuţi din societate”, a afirmat senatoarea.
Ea a susţinut introducerea unui impozit progresiv globalizat, despre care spune că ar putea aduce venituri suplimentare la buget fără să afecteze categoriile cele mai vulnerabile.
„De exemplu, introducerea unui impozit progresiv globalizat ar aduce venituri suplimentare la buget fără a lovi în categoriile cele mai vulnerabile şi era o ocazie foarte bună de a corecta nişte lucruri care au funcţionat greşit de zeci de ani de zile şi anume această inechitate care există în sistemul fiscal din România, în care povara fiscală apasă disproporţionat de mult pe umerii angajaţilor, pe umerii consumatorilor din cauza TVA şi în care persoanele bogate sau capitalul plătesc cel mai puţin”, a spus Stoiciu.
Senatoarea a adăugat că impozitele pe dividende, capital şi profit sunt reduse, în timp ce taxarea muncii şi a consumului rămâne ridicată.
„Există o serie de impozite pe dividende, impozitul pe capital şi pe profit sunt mici. În schimb, impozitele pe muncă şi pe consum sunt foarte mari”, a declarat Victoria Stoiciu.