politica

Streinu-Cercel calca pe principiile PSD si ii sustine pe producatorii de medicamente. Cere sa fie anulata taxa clawback: „O problema majora in mometul de fata”

Presedintele Comisiei pentru sanatate din Senat, dr. Adrian Streinu-Cercel (PSD), a afirmat, joi, la o dezbatere, ca taxa clawback este o problema majora in momentul de fata, politica pretului mic la medicamente se dovedeste a fi „foarte paguboasa”, motiv pentru care aceasta trebuie revazuta in totalitate pentru a da o sansa suplimentara pacientilor din Romania sa aiba acces neingradit la medicatie.

„O problema majora in momentul de fata – de unde initial parea buna, acum este o piedica – este clawback si, respectiv, faptul ca dorim sa avem cel mai mic pret din Europa. Acest cel mai mic pret din Europa se dovedeste a fi foarte pagubos si atunci evident ca va trebui sa gandim altfel modalitatea in care facem pretul acestor medicamente si sa nu ne mai uitam atat la ce fac nemtii, francezii si cine o mai face, ci sa ne uitam si la interesele noastre vizavi de sanatatea oamenilor pe care ii avem de coordonat. Ca atare, cred ca aceasta politica trebuie revazuta in totalitatea ei, pentru a da o sansa suplimentara pacientilor din Romania sa aiba acces neingradit la medicatie”, a afirmat Cercel la dezbaterea „Noua strategie farmaceutica europeana – provocari si sanse pentru sistemul sanitar din Romania”, organizata de DC News, citat de Agerpres.

Liberalul Nelu Tataru, presedintele Comisiei pentru sanatate din Camera Deputatilor, a sustinut punctul de vedere avansat de Streinu-Cercel, mentionand ca trebuie revizuita politica de preturi la medicamente, dar si timpul in care aceste medicamente sunt puse pe piata.

„In ceea ce priveste strategia farmaceutica, politica pretului mic este o politica paguboasa, vrem sa avem medicamente. Cred ca trebuie sa reasezam si politica de preturi, trebuie sa reasezam si gandirea in primirea pe piata a tot ce inseamna produs inovator, dar la preturi pe care sa si le poata permite pacientul roman, precum si studiile clinice, timpul in care aceste medicamente sunt evaluate si puse pe piata. Lucram acum la un plan de lupta impotriva cancerului, in care, daca gandim acel tratament personalizat, inseamna ca pacientul roman care isi trateaza cancerul trebuie sa aiba acces la tot ce este mai nou si la un pret convenabil”, a sustinut Tataru.

La randul sau, deputatul USR PLUS Adrian Wiener, vicepresedinte al Comisiei pentru sanatate din Camera Deputatilor, a spus ca aceasta noua strategie farmaceutica europeana pleaca de la nevoia nesatisfacuta a oamenilor de acces in timp util la medicatie optima pentru patologia lor.

„Acest termen general implica finantarea, sistemele de compensare, intrarea pe piata a unor medicamente inovative, care in Romania este foarte, foarte lenta, avem o inertie uriasa fata de alte state membre, acest lucru trebuie optimizat. Si sigur, si prin acest pilon al studiilor clinice, care inacceptabil de mult treneaza, adica sunt foarte multe zile de intarziere pentru niste studii clinice care ar fi oferit accesul pacientilor din Romania gratuit la medicamente inovative, ar fi oferit colectivelor medicale un anumit standard de lucru, ar fi disciplinat mai multe colective medicale, decat cele care acum sunt preocupate de studii clinice”, punctat deputatul.

El a adaugat ca nu exista „independenta medicala farmaceutica izolata” a fiecarui stat membru al UE si de aceea e nevoie de o strategie comuna.

„Pandemia ne-a pus in fata unui fapt, si anume ca, in ceea ce priveste esentialele medicale, UE depinde de furnizori de servicii. Am externalizat inacceptabil de mult din esentialele medicale, multe dintre ele sunt facute in afara Uniunii (…). Exista un plan al UE de a internaliza in interiorul granitelor multe dintre aceste elemente, exista dificultati in ceea ce priveste exportul paralel, este un subiect care ar trebui sa preocupe toate statele membre, pentru ca duce la diferente uriase de acces intre cetatenii europeni la anumite medicamente si exista preocupare in acest sens. Se incearca gasirea unor solutii prin cooperare. De asemenea, in ceea ce priveste pretul, nu poti fi competitiv in masura in care cumperi in cantitati mici si atunci exista aceasta initiativa, o asociere participativa in achizitia anumitor medicamente intre statele membre, astfel incat pretul sa fie mai mic, mai accesibil fiecaruia dintre statele membre. Sunt mult initiative in derulare, au niste borne”, a aratat Wiener.

taxa de clawback, introdusa in 2010, impune producatorilor de medicamente – nu distribuitorilor si nici farmaciilor – sa returneze statului roman o parte din profitul realizat in urma vanzarilor de medicamente compensate care depasesc suma alocata acestora de la Fondul National de Asigurari. Producatorii exercita de atunci un lobby intens pentru eliminarea taxei.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

4 mai, Ziua Nationala a Inimii. Bolile cardiovasculare, principala problema de sanatate in Europa

In fiecare an, in 4 mai, este aniversata Ziua Nationala a Inimii. A fost instituita…

23 de minute ago

Cum va fi vremea de Paste? Vreme calda, dar cer inorat si ploi izolate

In zilele care vor urma, in anumite regiuni ale tarii, mai ales in prima zi…

56 de minute ago

Operatiunea „Podul Crimeii”. Moscova dezvaluie ca ucrainenii au folosit combustibil solid de racheta in atacul asupra podului

Ziarul rusesc Kommersant, citand surse din cadrul investigatiei, a dat publicitatii modul in care fortele…

11 ore ago

Oferta educationala din partea militiei houthi: Studentii suspendati din cauza protestelor la universitatile americane isi pot continua studiile la Universitatea din Sanaa

Militia houthi din Yemen, aliniata cu Iran, care a perturbat transportul mondial pentru a-si manifesta…

13 ore ago

Oficiali ai Hamas si directorul CIA se vor intalni cu mediatorii egipteni pentru a discuta cea mai recenta propunere pentru un armistitiu

O delegatie a gruparii militante palestiniene Hamas se va afla, sambata, la Cairo, a declarat…

13 ore ago

ONU trage un semnal de alarma cu privire la noi legi din Spania care ar putea reabilita epoca Franco

Noile legi propuse de guvernele de coalitie regionala de dreapta si de extrema dreapta din…

13 ore ago