Studentii din Iasi isi continua lupta pentru alungarea lui Toader. Slugarel asmute Politia si serviciul de paza al Universitatii

politica

Liga Studentilor din Iasi il acuza pe rectorul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza”, Tudorel Toader, de paractici „de inspiratie totalitara”. „A facut apel la Politie si la serviciul de paza al institutiei pentru a alunga studentii si persoanele care au protestat miercuri in fata universitatii, precum si pentru a bloca accesul in sala Senatului a doi studenti senatori”, informeaza Liga.

„Liga Studentilor (LS IASI) condamna practicile de inspiratie totalitara ale lui Tudorel Toader, rector al Universitatii ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iasi (UAIC), care a facut apel la Politie si la serviciul de paza al institutiei pentru a alunga studentii si persoanele care au protestat miercuri in fata universitatii, precum si pentru a bloca accesul in sala Senatului a doi studenti senatori.

Totodata, atragem atentia opiniei publice asupra faptului ca, prin intermediul unor cadre didactice si al unor studenti apropiati de Tudorel Toader, au inceput sa se exercite presiuni si amenintari asupra studentilor care ii cer demisia si sa se orchestreze o campanie de denigrare a Ligii Studentilor (LS IASI) la nivelul comunitatii academice”, se arata intr-un comunicat de presa al Ligii.

Ei precizeaza ca la protestul de miercuri au fost prezente mai multe echipaje ale Politiei Romane care, alaturi de agentii de paza ai Universitatii „Cuza”, au filtrat intrarile in corpul principal al institutiei de invatamant, verificand studentii.

De asemenea, reprezentantii Ligii sustin ca in acelasi timp s-a desfasurat Sedinta Senatului UAIC, la care agentii de paza si politistii au blocat accesul a doi reprezentanti ai studentilor, printre care si presedintele LS IASI, Silvian Emanuel Man, reprezentant al studentilor Facultatii de Drept.

Studentii precizeaza ca agentii le-au spus ca au primit dispozitie „de sus”.

„Cei doi studenti au putut intra la sedinta abia dupa presiunile membrilor Reset Iasi si ale unor jurnalisti prezenti la protest, carora le multumim din nou si pe aceasta cale.

In cadrul sedintei Senatului, Silvian-Emanuel Man a solicitat respectuos membrilor forului suprem al Universitatii „Cuza” sa apere demnitatea comunitatii academice si sa ceara demisia rectorului Tudorel Toader printr-un comunicat oficial care sa fie votat la urmatoarea sedinta, de la finalul lunii iunie.

Le multumim public cadrelor didactice care au luat cuvantul in cadrul sedintei, sustinand ca, intr-adevar, universitatea s-a indepartat de la rostul ei profund si moral, precum si tuturor participantilor la protestul nostru”, transmit ei.

Conducerea Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi acuza Liga Studentilor ca „proiecteaza o imagine falsa” asupra activitatii institutiei si are o activitate „sicanatorie”, ca reactie la protestul de miercuri al studentilor care cer demisia rectorului Tudorel Toader.

Biroul Executiv al Consiliului de Administratie al Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iasi sustine, intr-un comunicat, ca „se delimiteaza de actiunile recent promovate de Liga Studentilor Iasi, care, prin intermediul presiunilor exprimate in spatiul public, proiecteaza o imagine falsa asupra activitatii UAIC”.

„Liga Studentilor Iasi a implicat Universitatea in 19 litigii, printre care si unul ce vizeaza neacordarea bursei de performanta stiintifica unui membru al acestei asociatii, in pofida situatiei academice precare a acestuia. Solutiile instantelor au fost, in majoritate covarsitoare, de respingere a cererilor formulate de catre respectiva asociatie studenteasca. Este de notorietate activitatea sa sicanatorie, inclusiv la adresa altor institutii de invatamant superior din Iasi sau din tara, fiind inregistrate in acest sens 150 de dosare la organele judiciare”, se arata in comunicatul Biroului Executiv al Consiliului de Administratie al Universitatii iesene.

Cateva zeci de studenti au protestat, miercuri, in fata Universitatii Alexandru Ioan Cuza din Iasi, cerand demisia rectorului Tudorel Toader, fost ministru al Justitiei, pe care il acuza ca a patat imaginea institutiei.

La protest s-au alaturat si absolventi ai universitatii iesene, acestia considerand ca „Toader face universitatea de rusine, dupa toate relele pe care le-a facut ca ministru al Justitiei”.

Actiunea a fost initiata de Liga Studentilor, liderii acestei organizatii sustinand ca au existat presiuni in universitate pentru ca studentii sa nu participe la eveniment.

Protestatarii au scandat, printre altele, ”Demisia”, ”Toader Tudorel, nu ne esti model”, ”Cuza-i casa mea, nu mosia ta” si ”Rectorul hotilor si al mafiotilor”.

Pe balconul situat deasupra intrarii in universitate a aparut la un moment dat un banner de cativa metri pe care scria ”Toader Tudorel, studentii iti cer demisia”, insa dupa cateva minute acesta a fost inlaturat de cei care asigura paza institutiei.

Protestul s-a desfasurat chiar in timp ce in institutia de invatamant avea loc sedinta Senatului universitatii.

Unul dintre liderii studentilor a declarat ca la intrarea in sala unde a avut loc sedinta de Senat participantii au fost legitimati si ca reprezentantii Ligii Studentilor nu au fost lasati sa asiste la intrunire.

„Inclusiv profesorii au fost legitimati, este inadmisibil. A fost chemata Politia, la ordinul lui Tudorel Toader. Este o practica totalitara, asa ceva nu este posibil intr-o universitate”, a declarat Silvian Man, liderul Ligii Studentilor din universitatea ieseana.

Protestul a durat o ora si s-a incheiat fara incidente.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: