SUA: Adolescent in varsta de 17 ani, omorat in bataie de alti 10 copii cu varste intre 13 si 17 ani pentru o pereche de casti si o tigara electronica

externe

Un adolescent in varsta de 17 ani din Las Vegas a fost omorat in bataie pe o alee de 10 dintre colegii sai, cu varste cuprinse intre 13 si 17 ani, in urma unui scandal prestabilit, izbucnit din cauza unor casti si a unei tigari electronice, potrivit AP.

Politia crede ca victima nu trebuia initial implicata in bataia, despre care elevii convenisera ca va avea loc dupa ce se vor termina cursurile.

Adolescentul a mers pe alee cu prietenul sau, caruia i-au fost furate castile si stiloul pentru vaporizator, a spus lt. Johansson.

Bataia a fost filmata cu telefonul mobil si distribuita pe scara larga pe retelele de socializare. Johansson a descris filmarea ca fiind „lipsita de umanitate”. In videoclip, a spus el, victima este vazuta scotandu-si camasa pentru a se pregati de lupta, iar apoi ceilalti 10 „il inconjoara, il imping la pamant si incep sa-l loveasca cu pumnii si cu picioarele, inclusiv calcandu-l in picioare”.

Adolescentul a fost gasit inconstient pe alee de un locuitor din zona si transportat inapoi la liceu, unde personalul a sunat la 911, a spus politia. Lewis a fost spitalizat cu traumatisme craniene severe si alte rani si a murit o saptamana mai tarziu. Biroul legistilor din Las Vegas a decis ca a fost omucidere.

Opt dintre elevi au fost arestati marti de politia din Las Vegas si de FBI, fiind suspectati de crima. Acestia nu au fost numiti, deoarece au sub 18 ani. Politia nu a reusit inca sa-i identifice pe ceilalti doi elevi, care vor fi, de asemenea, acuzati de crima. Departamentul de politie a difuzat imagini cu adolescentii, cerand ajutorul publicului pentru a-i identifica.

Un judecator de la Tribunalul pentru familie a ordonat miercuri ca patru dintre elevi, care au 16 ani sau peste, sa fie transferati in sistemul de judecata pentru adulti, potrivit Review-Journal. Vor avea loc audieri pentru a se stabili daca elevii sub 16 ani vor fi judecati ca adulti.

Miercuri dupa-amiaza, flori si lumanari au fost asezate pe aleea unde a fost ucis adolescentul.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: