SUA isi vor intensifica desfasurarea militara in fata Chinei si Rusiei. Ajustari ale prezentei SUA in Europa

externe

Statele Unite isi vor intensifica desfasurarea militara in fata Chinei si Rusiei, incercand in acelasi timp sa mentina o descurajare eficienta impotriva Iranului si a gruparilor jihadiste din Orientul Mijlociu, a declarat luni o responsabila cu rang inalt din cadrul Pentagonului, noteaza AFP, citata de Agerpres.

„Studiem in prezent (…) o serie de initiative cu aliatii si partenerii nostri pentru a ne consolida descurajarea credibila impotriva Rusiei”, a indicat aceasta responsabila, anuntand finalizarea raportului Departamentului american al Apararii cu privire la noua postura militara a Statelor Unite in lume.

Intrucat acest raport este clasificat secret pentru aparare, ea nu a oferit niciun detaliu despre modul in care Statele Unite si-ar putea consolida dispozitivul militar vizand sa contracareze ambitiile teritoriale ale Moscovei sau Beijingului.

Sunt in discutie ajustari ale desfasurarii militare americane in Europa si in regiunea indo-pacifica, „dar, in acest prim an al administratiei, nu este momentul sa dezvoltam schimbari strategice majore in postura noastra”, a explicat ea.

Ea a reamintit ca Pentagonul a anuntat deja investitii pentru modernizarea bazei navale americane de pe Insula Guam, in Oceanul Pacific, si pentru a-si consolida prezenta in Australia, unde pana acum erau dislocati in fiecare an aproximativ 2.500 de soldati din Marine Corps, in rotatie de cateva sute pentru exercitii.

„Studiem in prezent o serie de initiative cu aliatii si partenerii nostri si le veti vedea materializandu-se in urmatorii doi sau trei ani”, a avertizat ea.

In Europa, presedintele Joe Biden a anulat decizia de a limita la 2.500 efectivele militare americane desfasurate in Germania si a reafirmat angajamentul Statelor Unite fata de NATO, pe care predecesorul sau Donald Trump il pusese la indoiala.

Odata cu retragerea din Afganistan si rechemarea in Statele Unite a bateriilor antiracheta Patriot care fusesera desfasurate in Arabia Saudita dupa tiruri de racheta asupra campurilor sale petroliere atribuite unor grupari pro-iraniene, postura militara americana in Orientul Mijlociu a aparut diminuata.

In Irak, Washingtonul a ajuns in vara la un acord cu guvernul irakian care prevede plecarea pana la sfarsitul anului a tuturor „fortelor de lupta” din tara, chiar daca acolo vor ramane 2.500 de soldati americani. „Angajamentul nostru este sa sprijinim in continuare coalitia anti-Stat Islamic”, a subliniat responsabila, citata de AFP.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: