Tensiune EXPLOZIVA. SUA ignora avertismentele Chinei, trimit un distrugator langa insulele artificiale

externe

Fortele navale ale SUA intentioneaza sa trimita, in termen de 24 de ore, distrugatorul USS Lassen la mai putin de 12 mile nautice (circa 20 de kilometri) de insulele artificiale construite de China in Marea Chinei de Sud, a anuntat luni seara un oficial american din domeniul apararii, transmite Reuters.

Misiunea de patrulare a distrugatorului american se va desfasura in apropierea recifurilor Subi si Mischief din arhipelagul Spratly, unde China a inceput in 2014 un amplu proiect de construire a unor insule artificiale.

Nava va fi foarte probabil insotita de un avion de supraveghere P-8A, a adaugat oficialul respectiv.

In urma cu doua saptamani, ministrul american al apararii Ashton Carter a declarat ca fortele SUA vor naviga, zbura si opera oriunde permit legile internationale, inclusiv in Marea Chinei de Sud.

„Nu va indoiti, Statele Unite vor zbura, naviga si opera oriunde permit legile internationale, asa cum facem in intreaga lume, iar Marea Chinei de Sud nu va fi o exceptie”, afirma Carter.

Citeste si: Scena mondiala este tot mai FIERBINTE. China ameninta SUA cu utilizarea FORTEI

China a amenintat imediat ca ar putea utiliza forta daca Statele Unite vor patrunde  in interiorul limitei de 12 mile marine revendicate de Beijing in jurul insulelor construite pe recife din Marea Chinei de Sud.

„Anumite state isi incordeaza muschii. Speram ca Statele Unite pot privi ce se intampla in Marea Chinei de Sud dintr-o perspectiva obiectiva si onesta”, a comentat purtatorul de cuvant al Ministerului de Externe, Hua Chunying.

O reactie mult mai dura a aparut sub forma unui editorial in „Global Times”, o publicatie detinuta de oficiosul Partidului Comunist Chinez, „Ziarul Poporului”. Aceasta este forma prin care guvernul chinez vrea sa transmita neoficial anumite pozitii.

„China nu trebuie sa tolereze incalcarile agresive ale apelor sale teritoriale si ale spatiului aerian de catre SUA. In cazul in care SUA va aduce atingere intereselor fundamentale ale Chinei, armata chineza se va ridica si va utiliza forta pentru a opri SUA”, se afirma in articol.

Beijingul revendica cea mai mare parte din Marea Chinei de Sud si la inceputul acestei luni a avertizat ca nu va permite nicio incalcare a apelor sale teritoriale in numele libertatii de navigatie.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: