Forțele de Apărare ale Ucrainei au încercuit trupele rusești din Kupiansk, în regiunea Harkiv, și au eliberat partea de nord-vest a orașului, a raportat pe 12 decembrie grupul OSINT DeepState.
Ulterior, Corpul 2 Gardă Națională „Hartanîa” a confirmat că a coordonat operațiunea, lansată pentru stabilizarea frontului după reînnoirea ofensivei ruse în zonă în luna septembrie, informează The Kyiv Independent.
Kupiansk, un nod logistic esențial situat la 104 kilometri est de Harkiv, a fost ținta unor asalturi rusești tot mai intense în ultimele luni. Orașul este închis civililor din septembrie, din cauza bombardamentelor continue și a riscului de grupuri de sabotaj rusești care operează în spatele liniilor.
„Operațiunea rămâne dificilă și de durată, deoarece încă există mici enclave rusești în partea centrală a orașului. Există deja multe dovezi vizuale online care confirmă acțiunile reușite ale Forțelor de Apărare ale Ucrainei, motiv pentru care publicăm acum informații sigure pentru divulgare”, a transmis DeepState.
În aceeași zi, președintele Volodimir Zelenski a vizitat trupele din zonă.
„Mulți ruși s-au lăudat cu Kupiansk — acum vedem rezultatul real. Am fost aici astăzi, m-am întâlnit cu băieții și am mulțumit fiecărei unități care luptă aici”, a spus Zelenski într-un mesaj oficial pe Telegram.
În noiembrie, șeful Statului Major rus, Valeri Gherasimov, susținea că forțele ruse au capturat Kupiansk. Oficialii ucraineni au respins afirmația drept o „provocare ieftină”, iar contraofensiva actuală a Ucrainei pare să fi demonstrat falsitatea acelor declarații.
Kupiansk a fost ocupat inițial de Rusia în primele etape ale invaziei la scară largă, dar a fost eliberat de Ucraina în septembrie 2022, ca parte a contraofensivei mai ample din regiunea Harkiv.
Acest succes al Ucrainei vine după ce Rusia a avansat constant pe parcursul lui 2025, însă aceste avansuri au fost foarte mici și fără semnificație strategică. În total, Rusia a ocupat în 2025 doar aproximativ 0,25% din suprafața Ucrainei. Prețul plătit a fost de sute de mii de soldați pierduți.
Cele mai dure bătălii se dau în orașul Pokrovsk din Donețk, ocupat în parte de rușii dar unde ucrainenii încă rezistă.